[ X ]
Important26 Septembrie 2023 14:00

CUB: Așteptăm explicații credibile de la PA, SIS și CNA „despre jocurile de-a spionii cu unii actori politici”

Partidul „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB),  în cadrul unei conferințe de presă, a prezentat o serie de întrebări de interes public către oficialii statului vizați în așa-zisa operațiune sub acoperire a Arinei Spataru. Conducerea formațiunii a declarat că, vor cere demisia șefilor PA, SIS și CNA, dacă nu vor avea „răspunsuri clare referitor la jocurile de-a spionii cu unii actori politici”, informează TRIBUNA. 

Igor Munteanu, președintele CUB, a blamat lipsa de reacție instituțiilor sus-menționate pe acest subiect „după dezvăluirile proferate în spațiul public pe subiectul corupției politice cu finanțarea fugarului Ilan Șor”. „Până la acest moment nu a fost publicat nici un comunicat din partea instituțiilor statului în timp ce sub ochii noștri are loc o operațiune de discreditare a acestor instituții de drept și de manipulare electorală”, a menționat președintele CUB.

De asemenea, liderul CUB lansat un șir de întrebări către autorități pentru a preciza statutul procesual al persoanelor implicate în „așa-sia operațiune sub acoperire”.

„Care este calitatea procesuală a indivizilor implicați în acest partid, cei care au participat la negocierile cu infractorul Ilan Șor și cei care au primit cu regularitate, pe parcursul ultimilor luni, mijloace financiare? De ce telefonul gesticulat la conferința din 22 septembrie se mai găsea în posesia denunțătorului și nu atașat ca probă la dosarul gestionat de ofițerul de instrucție, conform legislației? Dacă banii lui Șor au fost cheltuiți pentru a cumpăra politicieni, câte resurse ilicite au fost folosite contrar legislației electorale, iar dacă banii murdari primiți de la Ilan Șor nu au fost cheltuiți pentru activitățile ALDE, unde sunt acești bani? De ce ancheta inițiată de instituțiile vizate s-a finalizat exact atunci când urmau să fie cumpărați deputați PAS, din vorbele persoanei pretinse „sub acoperire?”, a întrebat Igor Munteanu.

Liderul CUB a menționat mai multe prevederi din legea N.59/2012 cu privire la activitatea operativă și de investigații, care-au fost încălcate în mod brutal și direct de către persoanele implicate. În particular, art.25 prevede că „datele cu privire la măsurile speciale de investigații sunt confidențiale și reprezintă informații oficiale cu accesibilitate limitată sau secret de stat”; art.20 (alin.1, pct.2, lit.c, impune autorităților să implice pentru măsurile speciale de investigație doar persoane din cadrul subdiviziunilor speciale ale MAI, SIS și CNA ori persoane antrenate special pentru asemenea operațiuni, în cazul transmiterii banilor sau altor valori materiale extorcate, culegerea de date personale și fapte. Încălcările procedurale pe care le putem constata în urma așa-ziselor „dezvăluiri” din instinct patriotic sunt rudimentare și pregătește calea directă pentru atragerea răspunderii penale pentru divulgarea datelor din investigațiile desfășurate sub controlul unor autorități ale statului (art.25).

Comnducerea CUB a spus că explicații credibile din partea tuturor autorităților vizate în acest scandal, începând cu Veronica Dragalin, Șefa Procuraturii Anticorupție, dar și SIS și CNA și ASP, care au închis ochii la niște riscuri pentru care trebuie să răspundă astăzi. „Ieșirile publice ale unei persoane expuse politic cu divulgarea unor date dintr-o pretinsă investigație specială vorbește mult despre starea de haos și lipsă de legalitate din aceste autorități. Cerem revenirea la legalitate și norme constituționale egale pentru toți, asta ne dorim”, a conchis CUB.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...