TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 26 septembrie 2022.
Conferința șefului statului
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă, a vorbit despre recomandările aprobate de Consiliul Suprem de Securitate, ședința căruia a avut loc sâmbătă, 24 septembrie.
Fermierii au anunțat proteste
„În lipsa unei reacției adecvate din partea guvernării”, Asociația Forța Fermierilor a depus o declarație prealabilă privind rezervarea Pieței Marii Adunări Naționale în luna noiembrie 2022 pentru acțiuni de protest cu tehnica agricolă.
Declarațiile lui Dinu Plîngău
Dinu Plîngău, președintele Platformei DA, într-o postare pe Facebook, s-a declarat nedumerit de ce „Șor nu-i scos în afara legii și nici măcar nu se face o solicitare în acest sens”, amintind că Platforma DA a venit de mai multă vreme cu o astfel de inițiativă.
Răspunsul lui Ion Ceban
Ion Ceban, primarul capitalei, a răspuns solicitării organelor de drept cu privire la protestatari. El a spus că se dorea ca toată responsabilitatea pentru încălcările din faţa Parlamentului să fie puse pe umerii Primăriei Chişinău, ca anume Primăria să limiteze libera exprimare și acțiunea de protest.
Anunț privind anularea regimului duty-free
Deputatul Dumitru Alaiba, președintele Comisiei Economie, Buget și Finanțe a Parlamentului, a anunțat că majoritatea parlamentară intenționa să anuleze regimul duty-free de pe teritoriul Republicii Moldova. În acest sens a fost elaborat un proiect de lege.
A început livrarea păcurii
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a anunțat că a început livrarea păcurii, ce urma să fie utilizată ca alternativă gazului. El a refuzat să anunțe cantitatea, deoarece era „secret de stat”.
Concluzia lui Igor Dodon
Fostul Președinte al țării, Igor Dodon, analizând declarațiile făcute de șeful statului, a făcut o concluzie – „guvernarea PAS profită acum de situația din regiune pentru a nu răspunde în fața oamenilor din cauza acestor catastrofe sociale și economice în care a ajuns țara în ultimul an”.
Informații despre limbile vorbite de deputați
În contextul Zilei Europene a limbilor vorbite, Parlamentul a informat că, estona, portugheza, germana sau ebraica erau câteva dintre limbile pe care le cunoșteau deputații din Parlamentul de legislatura a XI-a. Aproape toți aleșii poporului cunoșteau limbile engleză și rusă, iar 17 parlamentari – franceza. Deputatul din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Vitali Gavrouc, era unicul deputat care cunoștea șase limbi străine: germana, italiana, franceza, spaniola, engleza și rusa.
Anunțul PAS
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a anunțat că, regulat, deputații și membrii formațiunii vor merge în teritoriu să discute cu cetățenii, așa cum au făcut și în weekendul ce trecuse.
Natalia Gavrilița, în Japonia
Prim-ministrul Natalia Gavrilița a plecat într-o vizită la Tokyo, Japonia, unde urma să participe la funeraliile de stat ale fostului premier, Shinzo Abe.
Maia Sandu a discutat cu ambasadorii
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a avut o întrevedere cu mai mulți ambasadori acreditați în RM.
Reacția lui Ilan Șor
Liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor, într-o postare video pe Facebook, i-a amintit Maiei Sandu că edificiul Președinției nu-i aparține, ci este o proprietate a statului, care este al cetățenilor. Reacția politicianului a venit după ce, în cadrul protestului de duminică, „poliția i-a scos cu forța pe manifestanți din curtea instituției prezidențiale și i-a împiedicat să instaleze acolo corturi”.
Mesajul șefului statului
Șeful statului, Maia Sandu, într-un mesaj pe Twitter, a menționat că urmărește „cu profundă îngrijoare reprimarea violentă a protestului pentru libertate din Iran”, după ce o tânără a fost ucisă în bătaie că nu purta corect jihab-ul.
Prima ședință în dosarul „Energocom”, amânată
Prima ședință de judecată în dosarul „Energocom”, care a fost stabilită pentru acea zi, în care fostul șef de stat, Igor Dodon, era învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu în interesul unui grup criminal organizat, a fost amânată pentru 6 octombrie.
Declarație făcută de un deputat din Israel
„Urmăresc cu mare atenție și îngrijorare protestele din Republica Moldova și sper ca doleanțele oamenilor să fie auzite” – declarația a fost făcută de deputatul din Israel, Tali Ploskov pe Twitter.
Organizație a PDCM – creată
La inițiativa unor membri ai Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, a fost creată Organizația Teritorială Bălți a PDCM.
sursa: Almanah Politic 2022







