Liga Orașelor și Comunelor (LOC) admite că ar putea să o atace în judecată pe Arina Spătaru președintele Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, informează TRIBUNA.
După ce astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Arina Spătaru a declarat: „Partidul proeuropean, care urma să fie preluat de Șor, la care s-au referit procurorii în raportul lor din Parlament este Partidul Liga Orașelor și Comunelor, în care Mihail Bagas, prietenul lui Șor din copilărie, trebuia să preia conducerea”, LOC a venit cu o reacție, constatând „un atac fără precedent la adresa formațiunii, lansat inclusiv cu implicarea unor actori politici care văd în prima mișcare social-politică a satelor, comunelor, orașelor și municipiilor, un adversar puternic în aceste alegeri locale”.
„Pentru ca cineva din anturajul lui Șor sau oricine altcineva să poată ,,prelua” conducerea LOC, ar fi fost nevoie de votul majoritar al delegaților desemnați de organizațiile de partid, fapt care niciodată nu ar fi fost admis de membrii formațiunii pro-europene” – a precizat partidul, subliniind că este „un proiect politic popular”.
Totodată, LOC a spus că declarațiile ex-deputatei sunt „tendențioase și calomnioase”. Liga Orașelor și Comunelor îi cere Arinei Spătaru să ofere o dezmințire și o clarificare publică a declarației eronate făcute astăzi. În caz contrar, Liga Orașelor și Comunelor își rezervă dreptul de a o ataca în instanța de judecată pe Arina Spătaru.







