[ X ]
Important15 Septembrie 2023 12:35

Vicepremierul Popescu, la Roma, a participat la ședința comună a comisiilor pentru afaceri externe a Senatului și a Camerei Deputaților

Vicepremierul Nicu Popescu a început vizita de la Roma cu participarea la ședința comună a comisiilor pentru afaceri externe a Senatului și a Camerei Deputaților, informează TRIBUNA.

Oficialul a transmis sincerele mulțumiri pentru cele două rezoluții adoptate de Comisia pentru Afaceri Externe și Comunitare din cadrul Camerei Deputaților, care au exprimat susținerea deplină pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Aceste rezoluții reprezintă un semnal puternic de solidaritate din partea Italiei față de drumul nostru european.

„Pe parcursul celor trei decenii de relații diplomatice dintre țările noastre, am construit o legătură strânsă și strategică bazată pe valorile europene pe care le împărtășim. Am reiterat angajamentul Guvernului nostru de a continua reformele la nivel intern pentru a accelera procesul de aderare a Republicii Moldova la UE. La fel, am menționat că ne confruntăm cu mai multe tipuri de atacuri hibride în încercarea de a destabiliza țara noastră, iar cel mai bun instrument în contracararea propagandei și a dezinformării este progresul. Aderarea europeană, calea aleasă de Republica Moldova, reprezintă acest progres.

Am discutat, de asemenea, despre noi oportunități de colaborare în domeniul economic și consolidarea parteneriatelor în afaceri. Italia este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Republicii Moldova, comerțul nostru cifrându-se la circa 690 milioane euro” – a declarat ministrul Nicu Popescu.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...