[ X ]
Breaking news12 Septembrie 2023 10:23

Slusari către Grosu: Încerci să-mi închizi gura cu funcția pe care eu niciodată nu am cerut-o? Ești serios, Igore?

Alexandru Slusari, ex-vicepreședinte al Parlamentului, membru al Consiliului de administrație al „Energocom” din partea societății civile, afirmă că Igor Grosu, Președintele Parlamentului, președintele partidului de guvernare, încearcă să-i „închidă gura” cu această funcție la stat, informează TRIBUNA. 

„Domnule Președinte al Parlamentului, tu chiar ai crezut că, dacă mă includeți în componența Consiliului Energocom, îmi închideți gura? Ne știm cu tine mulți ani și îmi cunoști suficient profilul!

Știi foarte bine că eu niciodată n-am alergat după funcții, dar totodată nu m-am ferit de responsabilitate acolo unde pot aduce plus valoare. Cu ideea încorporării mele la Energocom a venit ministrul-tehnocrat Parlicov, un om cu gândire creativă, care diferă semnificativ de mentalitatea primitivă a multora funcționarii noștri de partid. În opinia mea este o abordare corectă, care merită să fie aplicată și în cadrul altor întreprinderi cu capital majoritar public. Mai ales că propunerea ministrului a coincis cu dorința mea sinceră ca Moldova să-și asigure independența energetică și să debaraseze definitiv de Gazprom. Sper foarte mult că în scurt timp „Moldovagaz” nu va fi unicul furnizor de gaze nici pentru consumatori casnici”, a declarat el, adăugând că nu este corect ca Igor Grosu să-i aprecieze activitatea de la „Energocom”, dar „voi o puteți verifica în orice clipă”.

Totodată, Alexandru Slusari a menționat: „Voi în orice clipă puteți să mă excludeți din componența organului de administrare, însă știi foarte bine că cu mine șantajul nu merge. Din politica activă eu am plecat, asumându-mi eșecul partidului la alegeri parlamentare. Cu atât mai mult, sunt liber să spun ceea ce găndesc”.

„Tu, domnule președinte, în loc să aduci contraargumente la cele spuse și scrise de jurnaliști sau să întreprinzi măsuri de a curma aceste practici nocive de racolare a primarilor din alte partide, încerci să-mi închizi gura cu funcția, care eu niciodată nu am cerut-o și unde eu muncesc cinstit pentru binele țării, aproape facand voluntariat? Ești serios, Igore?”, a conchis el, adresându-se lui Igor Grosu.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Un program naţional de recalificare a forţei de muncă – o necesitate stringentă     În ultima perioadă, una dintre cele mai discutate teme în spaţiul public este situaţia de pe piaţa forţei ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...