[ X ]
Important6 Septembrie 2023 12:03

Proiect: Produsele vor fi însoțite de etichete care conțin informații mai ample despre eficiența și impactul lor energetic

Produsele vor fi însoțite de etichete care conțin informații mai ample despre eficiența și impactul lor energetic. La ședința de astăzi, membrii Comisiei economie, buget și finanțe au examinat PROIECTUL legii privind etichetarea produselor cu impact energetic și au decis să-l propună spre adoptare în plenul Parlamentului, informează TRIBUNA. 

Astfel, etichetele produselor cu impact energetic vor conține informații clare despre eficiența lor energetică, consumul de energie sau de alte resurse, precum și alte informații suplimentare. Acest lucru va permite cetățenilor să aleagă produse mai eficiente pentru reducerea consumului lor de energie. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor va fi autoritatea administrativă responsabilă de respectarea de către furnizori și de către comercianți a prevederilor legale care vizează etichetarea produselor. În cazul în care Autoritatea de supraveghere a pieței constată neregularități, este în drept să aplice sancțiuni agenților economici în conformitate cu prevederile Codului contravențional.

Proiectul legii privind etichetarea produselor cu impact energetic a fost elaborat de Ministerul Energiei în contextul armonizării legislației în domeniul eficienței energetice la acquis-ul Uniunii Europene. După adoptare, în termen de șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial, Guvernul va aduce în concordanță legislația Republicii Moldova cu acest document.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Achiziţiile publice – în vizorul Guvernului. Ce va urma?    Guvernul a aprobat noi măsuri pentru creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice. Conform ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...