[ X ]
Important2 Septembrie 2023 11:39

Șeful statului: Mă bucur să vă comunic că, din noiembrie 2023, Compania Aegean Airlines lansează cursa Chișinău - Atena

Acum câteva zile, în cadrul vizitei la Atena, Președinta Maia Sandu a discutat cu autoritățile de acolo despre necesitatea unei curse aeriene directe între Republica Moldova și Republica Elenă, informează TRIBUNA. 

„Mă bucur să vă comunic că, din noiembrie 2023, Compania Aegean Airlines lansează cursa Chișinău – Atena, cu câte două zboruri săptămânale. Vom putea călători mai ușor pentru turism sau afaceri, iar moldovenii stabiliți în Republica Elenă vor putea călători mai des acasă să-și revadă familiile”, a spus șefa statului.

Președinta a mai subliniat că relațiile între ambele țări sunt foarte bune: „Am discutat despre cooperarea bilaterală cu Președinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou, la Forumul Strategic din Bled la începutul acestei săptămâni și cu Premierul Mitsotákis la Atena săptămâna trecută. În curând, vom avea o ambasadă a Greciei la Chișinău și vom semna Acordul de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere”. 

De asemenea, Președinta a mai menționat că avem deja un contract cadru cu operatorul de gaze din Grecia, DEPA, privind achiziționarea gazului natural, fapt ce ne ajută să diversificăm sursele de energie și să sporim securitatea energetică a țării. „Vom continua să aprofundăm relațiile moldo-grecești, dar și cu alte țări europene în beneficiul cetățenilor noștri”, a mai spus șefa statului.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Achiziţiile publice – în vizorul Guvernului. Ce va urma?    Guvernul a aprobat noi măsuri pentru creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice. Conform ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...