„Din păcate, protestul este ultimul lucru care se dorește, deoarece agricultorii acum sunt în fază de recoltare, din luna iulie până în luna octombrie sunt extrem de ocupați, există această ferestruică între prima și a doua grupă, când se termină recoltarea de grâu și încă nu s-a început la floarea-soarelui și porumb, dar și atunci sunt lucrări legate de vița de vie, deja culesul strugurilor, culesul fructelor, pregătirea solului pentru toamnă, dar nu avem altă ieșire” – a declarat Alexandru Slusari, director executiv al Asociației Forța Fermierilor, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei TV, informează TRIBUNA.
El a spus că, din iunie și până acum, situația s-a înrăutățit sub aspectul prețurilor. „Unii au recoltă bună, alții mai proastă, dar și cei cu recoltă bună, care strâng acum 5 tone de grâu, cu prețurile actuale sunt în pierdere și, din păcate, producția bună, recolta relativ bună, mult mai bună decât anul trecut, e puțin peste media multianuală această recoltă la prima grupă, nu este foarte îmbucurătoare pentru agricultori, deoarece prețurile, iară atunci când am discutat despre 2,50 lei kilogramul de grâu, iată în perioada aceasta de o lună și jumătate prețul s-a ridicat până la 2,80 lei, cu 30 de bani numai” – a precizat fruntașul fermierilor.
Totodată, Alexandru Slusari a spus că nu au fost alocate resurse „deloc”, urmare a discuțiilor din 28 iunie curent, când au fost schițate două regulamente împreună cu ministrul Agriculturii.
Potrivit spuselor sale, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, „nu răspunde la mesaje”, iar Prim-ministrul Dorin Recean nu a dat curs invitației de a se întâlni.
„D-lui (n.r. – Dorin Recean) pe durata lunii iulie, în pofida promisiunii că o dată pe lună o să avem această comunicare, nu a dat curs invitației noastre și iată ieri (n.r. – 11 august 2023) noi am primit ultimul răspuns nu de la guvern, dar de la Ministerul Agriculturii, unde este scris că regulamentele se află la etapa de promovare, și noi cam vreo câteva săptămâni primim așa răspuns, de moratoriu nu se vorbește nimic clar care o să fie soarta, doar se anexează avizul Ministerului Finanțelor, care, după mine, este unul incert”, a explicat el.







