[ X ]
Alegeri4 August 2023 06:26

Opinie: Lipsa unui candidat puternic al socialiștilor în Chișinău oferă un oarece avantaj pentru Lilian Carp

Comentatorul politic Victor Nichituș consideră că Adrian Albu – candidatul înaintat de Partidul Socialiștilor la funcția de primar al capitalei, nu este un „candidat puternic”, informează TRIBUNA. 

„Nu știu dacă această persoană poate deveni o locomotivă pentru ca această formațiune să dețină un număr important de consilieri municipali. Că de ajuns în scaunul de primar de Chișinău nu poate fi vorba”, a declarat el.

Potrivit spuselor sale, faptul că din partea socialiștilor nu a fost desemnat Igor Dodon sau Vlad Bătrîncea poate fi un avantaj pentru candidatul guvernării.

„Lipsa unui candidat puternic al socialiștilor la alegerile locale din municipiul Chișinău oferă un oarece avantaj pentru Lilian Carp, candidatul PAS. Acesta ar putea ajunge într-un al doilea tur de scrutin doar dacă actualul primar de Chișinău, Ion Ceban, ar fi împiedicat să participe la alegerile locale”, a mai notat Victor Nichituș, adăugând: „mai mulți comentatori politici au declarat anterior că un asemenea scenariu nu este exclus, edilul Chișinăului având posibilitatea să câștige din primul tur de scrutin”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...