Un nou eșec răsunător al guvernării, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a dat de pământ cu prevettingul PAS. Declarația a fost făcută de Fadei Nagacevschi, ex-ministru al Justiției, vicepreședinte al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), informează TRIBUNA.
Potrivit politicianului, zeci de contestații ale candidaților la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor împotriva Comisiei de evaluare a integrității (prevetting) au fost admise de către Curtea Supremă de Justiție. Deciziile sunt bine argumentare și legale.
„Reamintesc, am avertizat guvernarea, am avertizat partenerii de dezvoltare că reforma justiției a PAS este un fake, care va finaliza cu un mare eșec.
De fapt, este tot mai consolidată opinia în societate că scopul așa-zisei reforme a PAS a fost de a prelua controlul asupra sistemului judecătoresc”, a subliniat el.
Fadei Nagacevschi a mai spus că, reieșind din deciziile CSJ, mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii aleși de PAS prin comisia sa politică sunt delegitimate, ba chiar, se atestă elemente ce pun la îndoială legalitatea mandatului membrilor.
„Se atestă irevocabil că, Comisia de prevetting este una neprofesionistă, care face partizanat politic, utilizează duble standarde, iar candidații care nu au promovat prevettingul au fost descalificați abuziv”, a mai spus el.
De asemenea, potrivit ex-ministrului, promisiunile guvernării date Uniunii Europene cu privire la reforma justiției a PAS și finalizarea urgentă a evaluării candidaților pentru CSM și CSP sunt compromise; sistemul judecătoresc este totalmente destabilizat; sistemul procuraturii intră în zona destabilizării.







