[ X ]
Important27 Iulie 2023 09:00

(ACUM 1 AN) Trei foști președinți - la Președinție

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 27 iulie 2022.

Trei foști președinți – la Președinție

Șeful statului, Maia Sandu i-a primit în vizită, la Președinție, pe foștii președinți ai Republicii Moldova, Mircea Snegur, Petru Lucinschi și Nicolae Timofti, cu care a discutat mai multe subiecte de actualitate. Ulterior, Președintele s-a întâlnit cu sculptorul Dumitru Verdianu, căruia i-a înmânat titlul onorific de „Maestru în Artă”.

Încă 60 de zile de stare de urgență

Cabinetul de miniștri, la propunerea Comisiei pentru Situații Excepționale, a aprobat o hotărâre prin care starea de urgență urma să fie prelungită în Republica Moldova cu încă 60 de zile, începând cu 8 august.

Training pentru PSRM de la Partidul Comunist din China

La inițiativa Comitetului Central al Partidului Comunist din China, pentru PSRM a fost organizat un training online privind creșterea potențialului managerial în cadrul partidului. De asemenea, Vlad Batrîncea, secretar executiv al PSRM, vicepreşedintele Parlamentului, și Olga Cebotari, membru al Comitetului Executiv al PSRM, au discutat în format online cu Qian Hongshan, șef adjunct al Departamentului Internațional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez despre perspectivele cooperării interpartinice, precum și despre stadiul actual la acel moment al relațiilor moldo-chineze.

Două inițiative ale lui Alexandr Nesterovschi

Deputatul socialist, Alexandr Nesterovschi a prezentat, în cadrul unui briefing, două inițiative legislative care au fost elaborate în urma discuțiilor cu cetățenii țării.

Guvernatorul Găgăuziei a avut o întrevedere cu Președintele Turciei

Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah a avut o întrevedere cu Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, la Ankara.

Ambasadorul SUA – la Guvern

Prim-ministrul Natalia Gavrilița l-a primit în vizită pe Ambasadorul SUA la Chișinău, Kent D. Logsdon.

Comentariul Kremlinului

Kremlinul a comentat ultimele evenimente din Republica Moldova ce vizau opoziția. „Măsurile dure îndreptate împotriva opoziției, în Republica Moldova, cu greu s-ar încadra în noțiunea de democrație”, a declarat purtătorul de cuvânt al Președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov.

Grup de lucru creat de PAS

Vasile Grădinaru, deputat al PAS, în cadrul unui briefing de presă, a anunțat despre crearea unui grup de lucru ce urma să se ocupe de prevenirea și combaterea fraudelor bancare și a spălării banilor.

Acțiunile lui Igor Dodon

Igor Dodon, ex-Președinte al țării, s-a referit la „cel puțin 5 acțiuni urgente, pe care nu le va realiza guvernarea PAS a Maiei Sandu, dar care pot fi lansate de un guvern de alternativă”.

sursa: Almanah Politic 2022

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Achiziţiile publice – în vizorul Guvernului. Ce va urma?    Guvernul a aprobat noi măsuri pentru creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice. Conform ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...