[ X ]
Important26 Iulie 2023 11:58

Partidul „Renaștere” anunță despre aderarea altor socialiști

Partidul „Renaștere” anunță despre aderarea la partid a altor socialiști. Potrivit comunicatului formațiunii, au aderat reprezentanții autorităților locale și conducătorii organizațiilor teritoriale din raioanele Nisporeni, Hâncești și Telenești – Pavel Artamonov, Olesea Brânză și Alexandru Isac. Deputatul Alexandr Suhodolschi, membru al Partidului „Renaștere”, a remarcat că prezența lor va contribui la consolidarea și dezvoltarea formațiunii, informează TRIBUNA. 

„Împreună ne vom interacționa eforturile pentru atingerea bunăstării Moldovei și prosperității poporului. Reprezentanții puterii locale, conducătorii și membrii organizațiilor teritoriale ale Partidului Socialiștilor din raioanele Nisporeni, Hâncești și Telenești – Pavel Artamonov, Olesea Brânză și Alexandru Isac, au luat decizia de a adera la Partidul „Renaștere” și să devină parte a echipei noastre puternice și de perspectivă.

Împreună vom obține pentru Moldova și poporul ei rezultate semnificative și vom uni toți locuitorii țării împotriva actualului regim politic burghez”, a spus Suhodolschi.

E de menționat că, Partidul „Renaștere” s-a activizat în ultima perioadă. Formațiunea este condusă de Natalia Parasca – președinte interimar. În august va avea loc congresul partidului, unde va fi aleasă conducerea.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...