[ X ]
Important11 Iulie 2023 17:00

CEC: Până la 15 iulie partidele politice trebuie să prezinte rapoartele privind gestiunea financiară 

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că termenul de prezentare a rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru semestrul întâi al anului curent este data de 15 iulie curent, informează TRIBUNA. 

Totodată, CEC atrage atenția că astăzi a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice, aprobat prin Hotărârea CEC nr.1102/2023.

Potrivit noilor prevederi ale Codului electoral și ale Regulamentului privind finanțarea activității partidelor politice, raportul se prezintă în formă electronică, prin intermediul SSI „Control Financiar”. Acesta va fi semnat de către conducătorul și trezorierul partidului politic. Ambii poartă răspundere pentru corectitudinea datelor și a informațiilor prezentate, precum și pentru neprezentarea acestora. Dacă raportul privind gestiunea financiară este semnat de către persoana care asigură interimatul funcției conducătorului partidului politic, acesta prezintă confirmarea Agenției Servicii Publice.

CEC atenționează că neprezentarea sau prezentarea tardivă de către partidele politice a raportului privind gestiunea financiară în termenul și formatul stabilit conform legii, inclusiv prezentarea unor date incomplete, constituie încălcare a prevederilor legale și este pasibilă de răspundere conform legislației.

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...