Asociația Forța Fermierilor afirmă că ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, este „politician cinic”, informează TRIBUNA.
Potrivit fermierilor, Vladimir Bolea, în cadrul unei emisiuni televizate, a făcut declarații iresponsabile și manipulatorii.
„Domnul Bolea cunoaște mai bine decât orice cetățean că agricultorii încă toamna 2022 au cerut ca guvernul să se adreseze către Uniunea Europeană pentru acordarea sprijinului financiar producătorilor agricoli din Republica Moldova, afectați concomitent de multiple crize. Anume așa au procedat țările din Bazinul Mării Negre cum ar fi România, Polonia, Slovacia, Bulgaria și Ungaria. Accentuăm că fermierii nu au cerut să fie acordat acest sprijin din surse interne ale bugetului de stat sau de la gura copiilor și bătrânilor, așa cum a declarat domnul ministru. Rămâne mare-mare întrebare de ce persoanele abilitate nu și-au făcut treaba și au tărăgănat timp de 9 luni adresare către UE. Nu am văzut să răspundă cineva pentru acest act de sabotaj” – menționează Asociația.
De asemenea, fermierii au afirmat că, recent, cu mare întârziere, ministrul Agriculturii a solicitat la Bruxelles suport financiar în valoarea de circa 1,2 mlrd. lei pentru depășirea crizei fără precedent în agricultură.
„Asociația Forța Fermierilor a propus reducerea acestei sume la 700 mln lei, cu condiția că sprijinul de urgență să fie acordat exclusiv agricultorilor micro, mici și mijlocii. Mai mult ca atât, noi eram de acord ca prima tranșa de salvare să fie alocată în mărime de 350 mln lei. Totodată, atragem atenție că suma identificată de 200 mln lei nu este cu mult mai mare față de banii, alocați pentru majorarea salariilor miniștrilor și secretarilor de stat. Nu am auzit ca domnul ministru să refuze de dublarea salariului din contul copiilor și pensionarilor” – se mai spune în declarație.
„Îi amintim domnului ministru poziția lui de 3 ani în urmă în privința compensațiilor, atunci când el totalmente susținea revendicările acelorași fermieri, care azi au ieșit la protest. Nu credem că atunci poporul Moldovei a fost mai bogat. Regretăm că acum domnul Bolea acționează ca politician cinic și nu ca un om de stat” – au mai declarat fermierii, atenționând că „declarațiile iresponsabile și pline de populism electoral ale unor demnitarilor de rang înalt sunt foarte periculoase și provoacă doar tensiuni în societate”.







