Adrian Balmuș, director financiar al companiei de construcții „Lagmar”, a fost întrebat dacă „este greu să faci business curat în Moldova?”, informează TRIBUNA.
„Întrebarea nu trebuie să fie dacă e greu sau uşor să faci business curat. A face business curat, aşa cum prevede legea, e obligaţiunea noastră, a tuturor celor implicaţi în afaceri. Şi nu e vorba doar de faptul că, dacă faci business curat, ai conştiinţa împăcată şi poţi dormi liniştit. Vorba aia: ai plătit impozitele, dormi liniştit. Aici e vorba şi de responsabilitatea socială ce ne revine. Dacă vom face business murdar, vom tăinui venituri, vom diminua nejustificat cuantumul impozitelor achitate, de unde bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii etc.? Trebuie să înţelegem, că cei ce fac business murdar, nu doar fentează statul, ci şi comit un atentat serios împotriva pensionarilor, persoanelor cu dizabilităţi, exponenţilor categoriilor social-vulnerabile. Dacă fiecare din cei ce fac afaceri în Moldova s-ar gândi la toate aceste momente, cu siguranţă nu ar mai exista business murdar sau cota lui sar fi mult mai mică decât în prezent”, a declarat el în cadrul unui interviu pentru Oficial.
Potrivit spuselor sale, cei care fac business mai puţin onest sunt avantajaţi în raport cu concurenţii.
„Da, noi suntem pentru concurenţă, pentru că aceasta e motorul dezvoltării economice, însă concurenţa trebuie să fie una sănătoasă. Şi nu e treaba agenţilor economici să combată concurenţa neloială – sunt organe ale statului care au atribuţii în acest sens clar stabilite în legislaţie. Iar interesul nostru, al celor ce acceptă doar concurenţa sănătoasă, şi interesul statului coincid din acest punct de vedere. Statul, combătând concurenţa neloială, va stimula dezvoltarea economică normală, iar cu cât mai puternică va fi economia, cu atât mai mari vor fi capacităţile statului de a face faţă solicitărilor de ordin social-economic ce stau în faţa sa”, a conchis Adrian Balmuș.







