[ X ]
Breaking news8 Iunie 2023 13:36

Proiectul prin care este revizuită activitatea conducerii SIS, votat în a doua lectură 

Parlamentul a votat, în a doua lectură, PROIECTUL de lege privind Serviciul de Informații și Securitate. Documentul are scopul de a asigura independența activității SIS, de a revizui mandatul conducerii instituției, de a concretiza atribuțiile etc., informează TRIBUNA.

De menționat că, în vederea asigurării unui proces legislativ și obiectiv, a fost solicitată opinia Comisiei de la Veneția pe marginea acestei inițiative legislative. Ulterior, au fost organizate peste 20 de dezbateri publice în cadrul cărora au fost examinate obiecțiile și propunerile enunțate de Comisia de la Veneția, precum și de instituțiile interesate.

Astfel, la definitivarea proiectului de lege, au fost revăzute conceptual atribuțiile Serviciului de Informații și Securitate și au fost stabilite expres obligațiile și împuternicirile SIS, fiind excluse ambiguitățile și drepturile excesive. De asemenea, au fost ajustate atribuțiile directorului instituției.

Proiectul de lege privind Serviciul de Informații și Securitate face parte dintr-un pachet de legi, care vizează activitatea SIS. Inițiativa legislativă a fost votată în a doua lectură de 54 de deputați.

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...