[ X ]
Breaking news26 Mai 2023 13:56

Eremei Priseajniuc, vicepreședinte al PSDE: Cetățenii plătesc un tarif exagerat la gaz; Cerem micșorarea la 10 lei 

Cetățenii Republicii Moldova plătesc în continuare prețuri exagerate pentru gaz, deși pe bursele internaționale prețul a ajuns la 300 de dolari per mia de metri cubi. Declarația a fost făcută de Eremei Priseajniuc, vicepreședinte al Partidului Social Democrat European (PSDE), informează TRIBUNA. 

Totodată – politicianul a remarcat că, unii agenți economici din Republica Moldova deja cumpără gaz la un preț de 13 lei, în timp ce cetățenii achită 30 de lei.

„Este necesară de urgență scăderea tarifelor la gaz pentru consumatori”, a subliniat el în cadrul emisiunii „Teritoriul libertății” de la Lisa.md.

Eremei Priseajniuc a menționat că modificarea tarifului trebuia să aibă loc încă la finalul anului 2022, or, încă de atunci erau tendințele de micșorare a prețului la gaz pe bursă.

„Nivelul de trai nu a crescut între timp, încă tarifele rămân foarte mari”, a mai spus vicepreședintele PSDE.

Amintim că, în această săptămână, PSDE a depus un demers la Ministerul Energiei prin care solicită micșorarea tarifului la gaz de la 29,27 lei la 10 lei per metru cub.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...