Igor Klipii, secretar general al Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), a comentat declarațiile de ieri ale Premierului Dorin Recean cu privire la necesitatea majorării salariilor miniștrilor și funcționarilor din Guvern, or, a spus el, un ministru nu poate avea un salariu mai mic decât cel care lucrează pe un șantier, iar un funcționar – un salariu mai mic decât un chelner, informează TRIBUNA.
„Deci! Un ministru nu este nici „specialitate”, nici „profesie”. Miniștrii, de rând cu Prim-ministrul Recean – sunt desemnați pe criterii politice. Mai concret acest lucru înseamnă că numirea în funcție a unui ministru nu are nicio treabă cu „competenta” lui și este total diferit de modul de selectare și numire în funcție „a unui specialist””, a remarcat el.
Politicianul a mai spus că, „comparațiile domnului Prim-ministru cu cei care muncesc „pe șantier” sunt total nelalocul lor!”.
„Guvernul nu trebuie să „NIORLĂIE” (citat închis), dar să muncească. Atât cât pricepe. Alegătorii vor decide dacă miniștrii sunt sau nu competenți!”, a conchis Igor Klipii.