Ex-Premierul Vlad Filat, fruntaș al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a participat la Adunarea Națională „Moldova Europeană” din 21 mai curent și a spus că, din păcate, temerea sa s-a realizat – nu s-a reușit consolidarea societății, informează TRIBUNA.
„Eu mi-aș fi dorit ca adunarea aceasta să fie una cu adevărat populară, dar nu organizată de un singur partid. Știu că se zice că nu PAS a organizat, dar Guvernul și Președinția e același PAS.
Eu am crezut sincer că nu doar această adunare e importantă, dar rezultatul acestei adunări, iar lucrul cel mai important ar fi fost solidarizarea, consolidarea societății, dar, din păcate, acest lucru nu s-a realizat din mai multe motive”, a declarat politicianul în cadrul emisiunii „Dialog sincer” de la Exclusiv TV.
Fostul Premier a spus că temerea sa s-a realizat duminică – „s-au împărțit din nou oamenii în buni și răi, între partide bune și rele”. „Și aici doar o paranteză – dacă aș fi fost eu în locul Maiei Sandu, aș fi invitat toate partidele, indiferent de ideologie și viziuni, or, Republica Moldova urmează să ajungă în Uniunea Europeană, mai devreme sau mai târziu, dar cu întreaga societate. De aceea, erau și sunt necesare consultări cu toți, mai ales că e vorba de Președinte…”, a menționat el.
Vlad Filat a remarcat un al doilea aspect important. „Reieșind poate din experiența mea – poate nu lungă în timp, dar consistentă… urmărind analizele și reacțiile, dacă nu ar fi fost trist, m-ar fi amuzat – lumea s-a oprit la a politiza pe numărul de participanți. Poate e important acest lucru, dar nu principial. Și aici iarăși revenim la consolidare – în loc să avem la 21 mai o rezoluție cetățenească, noi am avut câteva – una la Chișinău, una la Comrat, una la Bălți și una la Orhei”, a mai declarat liberal-democratul.







