TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 24 mai 2022.
Igor Dodon a fost reținut
Igor Dodon, fost Președinte al țării, președinte de onoare al PSRM, a fost reținut, în seara zilei, pentru 72 de ore, după ce timp de 11 ore, ofițerii Procuraturii Anticorupție, ai Centrului Național Anticorupție și ai Serviciului Informații și Securitate au efectuat percheziții la 10 imobile și în 3 automobile. Într-un briefing de presă, Procuratura a anunțat că ex-Președintele era acuzat de îmbogățire ilicită, trădare de patrie, corupere pasivă și finanțare ilegală a partidului politic, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe documente și bunuri ce urmau să fie examinate.
Reacția PSRM
Conducerea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, în cadrul unui briefing de presă, iar ulterior într-o declarație, au catalogat evenimentele ce-l vizau pe Igor Dodon, președintele de onoare al partidului, drept „un show de doi bani” și „un cadou politic banal” pentru șeful statului, Maia Sandu, de ziua sa de naștere – marcată la 24 mai. De asemenea, membrii și simpatizanții Partidului Socialiștilor au protestat în fața Parlamentului „împotriva ilegalităților guvernării Partidului Acțiune și Solidaritate”.
Declarațiile lui Ion Ceban
Ion Ceban, primar al capitalei, fost purtător de cuvânt al ex-Președintelui Igor Dodon, a declarat că perchezițiile și reținerea fostului șef de stat „pot doar să îngrijoreze oamenii, deoarece cu certitudine urmează noi scumpiri sau decizii distrugătoare, despre care cei de la guvernare cunosc și prin astfel de acțiuni vor să aplaneze nemulțumirea oamenilor”.
Îndemnul Partidului „Șor”
Fracțiunea Partidului „Șor”, înaintea ședinței Comisiei juridice a Parlamentului, a anunțat, într-un briefing, că va vota pentru ridicarea imunității lui Ilan Șor și a Marinei Tauber și a îndemnat deputații din celelalte fracțiuni să susțină acest demers.
BCS – pe primul loc, în caz de parlamentare
Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C Brătianu” din România, Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” și Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS Research” din Republica Moldova au prezentat un sondaj care arăta că, dacă duminica viitoare ar fi avut loc alegeri parlamentare, atunci Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) – PCRM+PSRM, ar fi obţinut cel mai mare rezultat – 24,6%. Partidul Acțiune și Solidaritate ar fi obținut 24,1%, Partidul „Șor” – 7,3%.
Memorandum semnat de Andrei Spînu
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a semnat un Memorandum cu directorul general al Agenției Franceze pentru Dezvoltare, Remy Rioux, ce urma să contribuie la reforme importante în domeniul căilor ferate și la modernizarea sistemului energetic.
Grupul privind Găgăuzia, în ședință
Grupul de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituționale, a funcționalității unității teritoriale autonome Găgăuzia și a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al UTA Găgăuzia și-a stabilit prioritățile pentru anul 2022.
Moment istoric pe piața gazelor
Moment istoric pe piața gazelor din Republica Moldova – S.A. „Moldovagaz” a vândut S.A. „Energocom” 24,5 milioane de cubi de gaz natural, în conformitate cu noile reguli ale pieței, stabilite de ANRE în 2019. Despre aceasta a anunțat șeful „Moldovagaz”, Vadim Ceban.
Prima reuniune a Grupului de lucru anticorupție
Ministerul Justiției a organizat prima reuniune a Grupului de lucru anticorupție, format din reprezentanții instituțiilor de drept din Republica Moldova și partenerii de dezvoltare.
Nicu Popescu s-a văzut cu Ahmad Nasser Al-Mohammad Al-Sabah
În cadrul participării la lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a avut o întrevedere cu Ahmad Nasser Al-Mohammad Al-Sabah, ministrul Afacerilor Externe al Statului Kuwait.
Activitățile Irinei Vlah
Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah a vizitat o întreprindere agricolă din satul Baurci, s-a întâlnit cu Consulul General al Republicii Turcia la Comrat, Hasan Akdogan, dar și a participat la un miting de doliu la Ceadîr-Lunga dedicat memoriei ofițerului de ordine decedat, Georghe Sîrtmaci.
Cadouri pentru Maia Sandu
O sticlă de vin cu denumirea simbolică „Maluri de Prut”, un drapel și o hartă a României Mari – a fost cadoul unioniștilor de la Asociația „UNIREA-ODIP” pentru Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care marca jubileul de 50 de ani. Maia Sandu se afla într-o vizită în Statele Unite ale Americii, iar darurile au fost refuzate de reprezentanții Președinției.
Dezvăluiri despre Sergiu Gaibu
Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău, în cadrul unei conferințe de presă, a făcut declarații despre trecutul ministrul Economiei, Sergiu Gaibu. Potrivit liderului Platformei DA, Sergiu Gaibu trebuia să plece din funcție pentru că a figurat anterior într-un dosar de spălări de bani în sumă de 4 milioane de lei.
Întrevederile Nataliei Gavrilița
Prim-ministra Natalia Gavrilița, aflându-se la Forumul Economic Mondial de la Davos, a avut întrevederi cu: Premierul Marelui Ducat de Luxemburg, Xavier Bettel; Prim-ministrul Georgiei, Irakli Garibashvili; Prim-ministrul Principatului Liechtenstein, Daniel Risch. De asemenea, ea a participat la panelul privind gestionarea fluxului migrațional.
Conducerea PSRM a discutat cu Ambasadorul UE
Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Vlad Batrîncea, împreună cu membrul Comitetului executiv al PSRM, Olga Cebotari, președintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, și cu vicepreședintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Corneliu Furculiță, au participat la o întrevedere cu Șeful Delegației Uniunii Europene (UE) la Chișinău, Jānis Mažeiks.
Rapoarte pentru cererile de ridicare a imunității
Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului a aprobat rapoartele pentru cererile depuse de Procuratura Generală privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputaților din fracțiunea Partidului „Șor”, Marina Tauber și Ilan Șor.
Ministrul Economiei, convocat la fracțiunea PAS
Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu a fost convocat la fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), după dezvăluirile făcute de președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău, cu privire la un dosar în care a figurat, ulterior acesta fiind clasat de Procuratura Anticorupție.
Masă rotundă – la Parlament
Membrii Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, în comun cu Asociația obștească „Copiii ploii”, au organizat, la Parlament, o masă rotundă privind asigurarea unor facilități pentru persoanele cu nevoi speciale.
Declarațiile avocaților
Avocații deputaților Ilan Șor și Marina Tauber, după ședința Comisiei juridice a Parlamentului, au declarat că Procuratura Generală nu are probe suficiente pentru a cere ridicarea imunității parlamentare, cu atât mai mult pentru a-i cerceta penal pe cei doi deputați.
sursa: Almanah Politic 2022