[ X ]
Breaking news17 Mai 2023 06:00

Adunarea Populară a Găgăuziei a recunoscut rezultatele alegerilor. Evghenia Guțul: Vom lupta până la capăt 

Adunarea Populară a Găgăuziei (APG), întrunită ieri-seară în ședință extraordinară, a aprobat o hotărâre privind recunoașterea rezultatelor alegerilor pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei – stabilite de Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei, informează TRIBUNA.

Hotărârea a fost aprobată cu unanimitate de voturi.

Evghenia Guțul, Bașcan ales al Găgăuziei, a fost prezentă la ședință. La final ea a mulțumit deputaților pentru susținere.

„Vă sunt recunoscătoare tuturor pentru că apărați alegerea poporului găgăuz. Victoria va fi de partea noastră. În pofida tuturor presiunilor la adresa noastră, a echipei, a familiei mele, nu ne vom lăsa bătuți. Vom lupta până la capăt pentru drepturile găgăuzilor”, a declarat Evghenia Guțul.

Dmitri Constantinov, președintele APG, s-a declarat bucuros că „Găgăuzia s-a trezit, că își arată caracterul și că le scuipă în față celor de la guvernare”. „Ne place sau nu, poporul a ales, nu putem merge împotriva voinței poporului. Noi am decis să mergem pe calea corectă, nu prin comiterea ilegalităților, așa cum procedează cei de la guvernare”, a spus el.

Amintim că, Evghenia Guțul, candidatul Partidului „ȘOR”, a obținut 52,34% din voturile alegătorilor din Găgăuzia. Decizia CEC a Găgăuziei urmează să fie confirmată de Curtea de Apel Comrat.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...