[ X ]
Important16 Mai 2023 16:08

Programul „Ajutor la contor”: Au fost achitate compensații în valoare de 3468,3 milioane lei

Datele privind numărul beneficiarilor de compensații la energie în sezonul rece (noiembrie 2022 – martie 2023), acordate în cadrul Programului „Ajutor la contor” , valoarea totală a compensațiilor, sursele de finanțare, precum și acțiunile preconizate pentru îmbunătățirea acestui program, au fost prezentate astăzi de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în cadrul unui club de presă. La eveniment a participat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Alexei Buzu, președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun şi reprezentantă rezidentă adjunctă a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Andrea Cuzyova, informează TRIBUNA. 

Astfel, în perioada rece a anului 2022-2023, 763 561 de gospodării au depus cereri pentru a solicita compensații prin Sistemul Informațional „Vulnerabilitate Energetică” (SIVE), iar 303885 din numărul total de cereri au fost înregistrate cu sprijinul a circa 2487 de asistenți sociali și bibliotecari, a anunțat ministrul muncii și protecției sociale Alexei Buzu.

De asemenea, ministrul a menționat că, compensații au fost acordate și persoanelor care nu s-au înscris în sistem: în luna noiembrie 2022, aceste persoane au fost incluse în categoria de vulnerabilitate medie, iar în lunile decembrie 2022 – martie 2023 – în categoria de vulnerabilitate scăzută: „ Preocuparea noastră a fost să ne asigurăm că toate gospodăriile beneficiază de un anumit nivel de compensații, chiar dacă încă nu s-au înregistrat în sistem din diverse motive”.

La circa 80% dintre consumatorii casnici li s-a atribuit cel mai înalt grad de vulnerabilitate energetică. Valoarea medie a compensației per familie a constituit în jur de 850 de lei pentru consumatorii de gaze naturale, 900 de lei pentru consumatorii de energie termică și 55 lei pentru consumatorii de energie electrică.

Pentru acordarea compensațiilor la energie, în bugetul de stat au fost planificate peste 5,8 miliarde de lei (pentru lunile noiembrie 2022, decembrie 2022, ianuarie – martie 2023 și noiembrie 2023). În situația dificilă de criză energetică, Republica Moldova a fost sprijinită și de către parteneri străini, care au debursat în Fondul de reducere a vulnerabilității energetice 3,4 miliarde lei: Germania – 805,4 milioane lei; Guvernul Lituaniei – 41,1 milioane lei; Guvernului Elveției și Suediei – 283,2 milioane lei; Republica Cehă – 8,3 milioane lei; Comisia Europeană – 1466 mln. lei, Guvernul SUA și Guvernului Norvegiei, prin intermediul Fondului fiduciar multidonator al Băncii Mondiale – 838,2 mln. lei.

Pentru perioada rece a anului 2022-2023 până la finele lunii aprilie 2023, au fost achitate compensații în valoare de 3468,3 milioane lei, iar în prezent furnizorii de energie mai efectuează recalculări la beneficiari.

Ministrul Alexei Buzu a apreciat implicarea asistenților sociali și a bibliotecarilor în procesul de acordare a compensațiilor: „A fost un sacrificiu enorm din partea asistenților sociali implicați în implementarea programului de compensații. Le suntem foarte recunoscători și le mulțumim că au depus această muncă într-o perioadă complicată și într-un timp foarte scurt”.

„Ne dorim un sistem de compensații cât mai echitabil care să asigure că cele mai mari compensații le primesc familiile care au nevoie de cel mai mult suport. Pentru aceasta, ne propunem să țintim mai bine familiile cele mai sărace, să oferim mai mult suport pentru familiile cu copii și persoane cu dizabilități, să integrăm ajutorul pentru perioada rece a anului de 700 lei în programul de compensații astfel încât consumatorii casnici să depună o singură cerere, să reducem frauda din sistemul informațional și să îi penalizăm pe cei care nu-și declară veniturile reale și să simplificăm la maxim procedura de semnalare a unor probleme din partea cetățenilor”, a menționat Dan Perciun.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...