[ X ]
Important3 Mai 2023 09:04

(ACUM 1 AN) Lege semnată de bașcanul Găgăuziei

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 3 mai 2022.

Structura Procuraturii – optimizată

Procuratura Generală a informat despre finalizarea procesului de optimizare a structurii Procuraturii, inițiat la 25 ianuarie 2022, urmare a eliberării acordului de către Consiliul Superior al Procurorilor în vederea efectuării modificărilor în structura Procuraturii Generale, procuraturilor specializate și teritoriale.

Percheziții în dosarul ASP

Procurorii anticorupție în comun cu ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, Centrului Național Anticorupție, pe parcursul zilei, au efectuat 60 de percheziții la domiciliile, birourile de serviciu, automobilele foștilor și actualilor angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP), cât și la persoane fizice și sediilor unor companii, vizate în cadrul cauzei penale privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte.

Întrevedere la Președinție

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul României, Daniel Ioniță, cu prilejul încheierii mandatului său.

Irina Vlah, în raionul Vulcănești

Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, s-a deplasat la Vulcănești, unde a avut o întrevedere de lucru cu primarii din raion. Ulterior, a vizitat Zona economică liberă „Valkaneş”, dar și grădinița nr. 7.

Ion Ceban, la Bruxelles

În contextul acțiunilor de promovare a valorilor naționale, dar și promovarea imaginii orașului Chișinău peste hotarele țării, în perioada 29 aprilie – 3 mai, primarul capitalei, Ion Ceban a participat la Bruxelles la cea de-a XVI-a ediție a Festivalul ,,Balkan Trafik”, unde a evoluat Ansamblul etnofolcloric „Plăieșii”.

Anunțul lui Vasile Bolea

Președintele raionului Cahul, Marcel Cenușă, a fost eliberat din arest la domiciliu sub supraveghere judiciară. Despre aceasta a anunțat deputatul Vasile Bolea.

Mesajele șefului statului

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un mesaj video, a declarat că pe 9 mai va fi marcată „Pacea” și vor fi comemorați cei căzuți în al Doilea Război Mondial. De asemenea, ea a adresat un mesaj jurnaliștilor de Ziua Mondială a Libertății Presei.

Sesizarea deputaților BCS

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Adrian Lebedinschi și Grigore Novac au depus la Curtea Constituțională o sesizare prin care solicitau exercitarea controlului constituționalității și suspendarea legii prin care a fost interzisă utilizarea panglicii Sf. Gheorghe și a altor simboluri.

Lege semnată de bașcanul Găgăuziei

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah a semnat „legea privind utilizarea simbolurilor Victoriei pe teritoriul Găgăuziei”, care a fost votată de Adunarea Populară a Găgăuziei la 29 aprilie.

Acuzații în adresa guvernării

Primarul capitalei, Ion Ceban a declarat că guvernarea urmărea falimentarea Întreprinderii Municipale „Exdrupo”.

sursa: Almanah Politic 2022

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...