Omul acestei săptămâni este Mateusz Morawiecki, Prim-ministrul Poloniei, care, la 6 aprilie curent, s-a aflat în vizită oficială la Chișinău, unde a avut întrevederi cu primele persoane în stat, informează TRIBUNA.
Mateusz Morawiecki a spus că Polonia și Republica Moldova sunt țări care încearcă să ajute și să furnizeze securitate, în acest sens fiind unite în sprijinul Ucrainei.
„Înțelegem perfect amenințările legate de războiul hibrid din partea Rusiei, șantajul legat de gaze, de energie, atacurile energetice care sunt văzute și în Republica Moldova, și în Polonia, și propaganda rusească – atât de activă în Moldova și în Polonia. Acestea sunt provocările noastre comune. Ambele țări sunt în umbra războiului de peste un an și ne confruntăm cu consecințele războiului”, a menționat Mateusz Morawiecki.
„În istoria noastră a fost un eveniment foarte important, când am aderat la NATO, acum 25 de ani, și când am aderat la Uniunea Europeană, în anul 2004. Acum trebuie să facem tot posibilul ca Republica Moldova să devină parte a Uniunii Europene. Sprijinul nostru este pe mai multe niveluri”, a spus Premierul.
Totodată, oficialul a anunțat că Polonia va acorda un lot de 20 de generatoare de curent pentru spitalele și alte instituții din Moldova.
TRIBUNA precizează: Mateusz Morawiecki s-a născut la 20 iunie 1968 în Wroclav. Din 16 noiembrie 2015 a fost numit adjunct al Premierului și ministru al Dezvoltării. Din 2016 este membru al Partidului Lege și Dreptate din Polonia. Este Prim-ministru al Poloniei din 11 decembrie 2017. În noiembrie-decembrie 2019 a fost și ministru al Sportului și Turismului.