Vlad Bătrîncea, vicepreședinte al Parlamentului, secretar executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Politicianul împlinește 42 de ani, informează TRIBUNA.
Cu această ocazie, colegii săi din PSRM au venit cu un mesaj comun:
„Vlad Batrîncea este un membru activ al PSRM din primele zile ale istoriei sale noi. Este organizatorul a sute de acțiuni de protest ale PSRM în capitală și în raioane: împotriva corupției și a furtului miliardului, împotriva privatizărilor barbare, a creșterii nestăpânite a prețurilor și tarifelor, în apărarea neutralității și suveranității Moldovei.
Vlad Batrîncea promovează consecvent poziția Partidului și a alegătorilor noștri la nivel parlamentar, pe platforme internaționale, inclusiv de la tribuna Consiliului Europei.
Vlad Batrîncea a ajuns la cârma Partidului Socialiștilor în una din cele mai dificile perioade – când țara se află într-o criză economică, când s-a acutizat situația internațională, când opoziția este supusă unei presiuni fără precedent. În ciuda tuturor provocărilor existente, Vlad Batrîncea reușește să consolideze Partidul și să-l conducă ferm înainte.
Adresăm sincere felicitări domnului Vlad Batrîncea, care în orice funcție ar fi, în orice situație s-ar afla, mereu dă dovadă de responsabilitate, calități morale şi capacităţi profesionale înalte, de omenie, încredere în oameni și are convingerea că legea și echitatea socială vor domina în țara noastră. Îi dorim omagiatului multă sănătate, succes în toate intențiile sale, colegi și susținători fideli și multe victorii!”.
Și Igor Dodon, președintele de onoare al PSRM, i-a adresat un mesaj:
„Îl felicit pe colegul Vlad Batrîncea cu prilejul zilei de naștere și îi doresc să dea dovadă de rezistență și de caracter și de acum înainte în slujba valorilor de stânga ale politicii moldovenești.
Statalitate, neutralitate, identitate moldovenească, tradiții creștine, economie puternică, relații de prietenie cu toți vecinii – la temelia acestor valori am lucrat împreună ani de zile și Partidul Socialiștilor trebuie să stea ferm în apărarea lor. Sper că Vlad va fi în continuare omul potrivit care să mențină lupta politică, în orice circumstanțe și în fața diferitor provocări.
La Mulți Ani!”.