[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important22 Martie 2023 12:00

Vlad Filat: Faptul că aderarea RM la UE ar fi singura cale viabilă este un neadevăr

Fostul Premier Vlad Filat a urmărit discursul Președintelui țării în Parlament și afirmă că faptul de a spune că aderarea la Uniunea Europeană (UE) ar fi singura cale viabilă este un neadevăr, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, perspectiva europeană a existat încă din 2009.

„Semnarea Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb, ale căror beneficii au dus la reorientarea comerțului dinspre Rusia spre UE, lucru, care o dată cu eliminarea vizelor a dus și la reorientarea către vest a migrației moldovenești. Toate au fost elemente constitutive ale aderării la Uniunea Europeană. Fără Acordul de Asociere și celui de Liber Schimb, fără liberalizarea regimului de vize, nu ar fi fost posibilă primirea statutului de țară candidată la UE. Așadar, parcursul spre aderare a început cu PLDM și nu cu PAS, chiar dacă unii au uitat acest lucru”, a menționat el.

Fostul Premier a spus că mobilizarea cetățenilor în jurul ideii de integrare europeană este o iluzie, deoarece în Republica Moldova opțiunile politice sunt de fapt opțiuni geopolitice și din acest motiv la nivelul populației nu poate exista un Snagov după modelul României.

„În al treilea rând, a spune că aderarea la UE ar fi singura cale viabilă este un neadevăr. Fără îndoială că aderarea poate fi o opțiune a proiectului de țară, dar nu singura. Chiar dacă aderarea la UE s-ar produce mâine, reunificarea cu România ar rămâne pe agenda politică, atât a partidelor cât și a cetățenilor. Cred că reunificarea celor două state românești este mult mai aproape ca realizare decât aderarea la UE. Având în vedere că, anul viitor vor fi alegeri europarlamentare la nivelul întregii Uniuni Europene, iar Comisia Europeană și Parlamentul European își vor modifica substanțial componența fapt ce va influența parcursul nostru european, dacă negocierile nu vor începe în toamna aceasta, sau până la reorganizarea noii Comisii Europene. În plus, nici începerea negocierilor și nici aderarea nu ne vor aduce gaze sau petrol în subsolul național.

Aderarea la UE și reunificarea nu trebuie să fie nici antagonice, nici diferite, ci sinergice având ca scop nu doar bunăstarea și securitatea, ci și ancorarea definitivă în spațiul valoric euro-atlantic. Ieșirea din periferia geopolitică poate fi satisfăcută pe deplin doar prin reunificarea cu România și nu doar prin aderarea la diferite structuri internaționale. Suntem europeni pentru că suntem români, nu devenim europeni pentru că vom adera la Uniunea Europeană!”,  a subliniat Vlad Filat.

Sondaj

  • Care eveniment credeți că va marca anul 2023?

    View Results

    Loading ... Loading ...