Prim-ministrul Dorin Recean își sărbătorește astăzi ziua de naștere – împlinește 49 de ani. De altfel, și ieri a fost motiv de sărbătoare pentru Premier și Guvern – s-a împlinit o lună de la învestirea Cabinetului Recean, informează TRIBUNA.
Dorin Recean s-a născut la 17 martie 1974 la Dondușeni. În 1996 a absolvit Academia de Științe Economice din Moldova, fiind licențiat în drept în managementul afacerilor internaționale. Apoi a obținut o diplomă de master în administrarea afacerilor de la filiala din Belgia a Universității Internaționale Newport în 2000. Dorin Recean a fost ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova din 24 iulie 2012 până la 10 decembrie 2014, Anterior, din 2010, a fost și viceministru al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor. Dorin Recean a fost lector la Academia de Științe Economice, pe care el a absolvit-o în 2007. Între 2000 și 2012 a predat și la Universitatea Internațională Newport din Chișinău.
După alegerile din noiembrie 2014 s-a retras din politică și a creat propria afacere. În februarie 2022, el a fost desemnat de Maia Sandu consilier prezidențial pe probleme de securitate și secretar general al Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova. A fost învestit în funcția de Prim-ministru la 16 februarie curent. Este căsătorit, are doi copii.
Amintim că, Guvernul condus de prim-ministrul Dorin Recean a fost învestit în funcție, la 16 februarie 2023, cu votul a 62 de deputați. În discursul său din plenul Parlamentului, Dorin Recean a vorbit despre principalele priorități ale planului de guvernare: asigurarea disciplinei și ordinii în instituțiile statului, dezvoltarea economică, asigurarea păcii și stabilității în Republica Moldova.







