Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, și Olga Cebotari, membru al Comitetului Executiv al PSRM, fost viceprim-ministru pentru Reintegrare, fost reprezentant al Republicii Moldova în Comitetul Executiv al CSI, au participat la lucrările mesei rotunde cu genericul „Comunitatea Statelor Independente (CSI) în sistemul intereselor naționale: potențialul și perspectivele dezvoltării cooperării pentru Republica Moldova”.
La eveniment au participat reprezentanți ai organizațiilor internaționale, misiunilor diplomatice, ai puterii legislative și executive din Republica Moldova, experți în domeniul economiei, analiști politici, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri din Republicii Moldova.
Începând cu anul 1994, cooperarea Republicii Moldova în cadrul CSI – un spațiu unde sunt concentrate interese vitale în domeniul economic, energetic, protecției drepturilor cetățenilor, asigurarea cărora stă la baza securității naționale a țării – a devenit o parte integră a sistemului de interese naționale. În condițiile actuale de instabilitate economică și tensiuni geopolitice, apare necesitatea unei analize ample la nivel de experți a rolului CSI în sistemul intereselor naționale al Republicii Moldova și a perspectivelor strategice pentru dezvoltarea cooperării în cadrul Comunității.
Vlad Batrîncea a amintit că actualele autorități ale Republicii Moldova au decis să nu participe la ședințele din cadrul CSI, inclusiv la cele interparlamentare și au declarat că țara noastră „va trebui să rezilieze toate acordurile de comerț preferențial existente, cu excepția acordului cu UE.”
Cu toate acestea, potrivit vicepreședintelui, statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană nu prevede retragerea din alte organizații. Fiecare țară, chiar și membră a Uniunii Europene, are dreptul să adere la alte organizații internaționale și, astfel, să promoveze o politică externă independentă.
“Ignorarea cooperării, retragerea unilaterală din acorduri importante sau retragerea completă din CSI va avea consecințe negative pentru cetățenii moldoveni care locuiesc în țările Comunității sau care își susțin familiile în Moldova. Economia Moldovei ar putea pierde câteva zeci de milioane de euro, iar peste 20 de mii de oameni vor rămâne șomeri”, a declarat Vlad Batrîncea.
„Este de datoria noastră să dăm dovadă de voință politică și să folosim avantajele zonelor de Liber Schimb CSI și UE în interesul țării noastre”, a spus Vlad Batrîncea.
Participanții la masa rotundă internațională „Comunitatea Statelor Independente (CSI) în sistemul intereselor naționale: potențialul și perspectivele dezvoltării cooperării pentru Republica Moldova” au adoptat o declarație finală.
Documentul atrage atenția asupra faptului că, în condițiile în care conducerea Republicii Moldova promovează o politică externă complexă în direcția integrării europene, cooperarea cu CSI rămâne o componentă importantă a sistemului de interese naționale al Republicii Moldova.
CSI păstrează perspectivele și potențialul de dezvoltare pentru Republica Moldova ca un spațiu în care sunt concentrate interese vitale în domeniul agricol, industrie, comerț, energetică și protecția drepturilor cetățenilor, a căror asigurare constituie baza unei dezvoltări durabile și securității naționale a Republicii Moldova.
O atenție deosebită trebuie acordată proiectului Acordului privind comerțul liber în cadrul CSI – un Acord de importanță strategică pentru asigurarea dezvoltării durabile a zonei de liber schimb a CSI.
Participanții la masa rotundă au recomandat instituțiilor de stat responsabile din țară să organizeze consultări ample cu producătorii de mărfuri, exportatorii și importatorii, precum și cu reprezentanții diasporei moldovenești care locuiesc în statele membre CSI, să coordoneze acțiunile ulterioare în interesul economiei și a cetățenilor, să revizuiască, să completeze, să actualizeze acordurile existente în cadrul CSI și să se alăture altora noi.







