„Acum 31 de ani, pe Nistru a fost război… Ecoul lui se resimte și astăzi în fiecare familie din Republica Moldova. În 1992 a fost scrisă una din cele mai tragice file din istoria contemporană a acestui pământ, o filă marcată cu sângele a peste 300 de combatanți şi a peste 400 de civili, care s-au acoperit de glorie, jertfindu-şi viaţa pe altarul independenţei şi integrităţii teritoriale. Dar au mai fost şi alte mii de vieţi sfâşiate de consecinţele războiului. De traumele fizice şi psihice, de pierderea locului de trai, de ororile văzute și de care nu pot scăpa” – a declarat Chiril Moțpan, vicepreședinte al Platformei Demnitate și Adevăr (DA), informează TRIBUNA.
Potrivit spuselor sale, timpul trecut de atunci nu a reușit să cicatrizeze rănile rămase în memoria atât a combatanților, cât și a familiilor lor, dar nici rănile provocate asupra conștiinței noastre naționale.
Cinste si onoare eroilor!”, a mai menționat fostul deputat.