[ X ]
Important1 Martie 2023 10:45

Președintele Greciei, la Chișinău: Dintotdeauna am fost în favoarea apropierii Republicii Moldova de UE

Președintele Greciei, Katerina Sakellaropolou, aflându-se în Republica Moldova, a declarat că prezența sa la Chișinău arată susținerea Greciei pentru Republica Moldova și dorința de aprofundare a relațiilor celor două state, informează TRIBUNA.

Oficialul grec și-a exprimat susținerea pentru Republica Moldova în parcursul european. 

„Dintotdeauna Grecia a fost în favoarea apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană și a susținut fără rezerve acordarea statutului de țară candidată la aderare la UE”, a spus ea.

Katerina Sakellaropolou a dat asigurări că Grecia este disponibilă să ajute Republica Moldova pe calea integrării europene.

„Cetățenii Republicii Moldova merită un viitor democratic, prosper și sigur”, a precizat Președintele Greciei. 

Totodată, oficialul a precizat că trebuie să-și întrerupă vizita în Republica Moldova (planificată inițial pentru 28 februarie – 2 martie), având în vedere accidentul feroviar grav produs în această noapte în Grecia, când un tren de pasageri s-a ciocnit cu un marfar – soldat cu 36 de decese și 85 de răniți.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...