Victor Bînzari, director interimar al „Energocom”, a declarat că instituția e „pentru” ca să fie renegociat contractul cu MGRES în vederea diminuării prețului de achiziție. Totodată, el a amintit că negocierile au avut loc la nivel politic, informează TRIBUNA.
„Noi suntem doar pentru, Energocom a negociat doar un grafic, negocierile cu partea transnistreană au fost purtate mai mult la nivel politic, noi am încercat cel puțin graficul să fie cât mai aproape de ceea ce avem noi nevoie. Noi nu am putut să avem o posibilitate de negociere, pentru că nici colegii de la Centrala de la Cuciurgan nu participă la aceste negocieri, ele sunt mai mult de ordin politic” – a declarat el într-un interviu pentru „Vocea Basarabiei”.
Totodată, având în vedere că a fost constituit Ministerul Energiei, oficialul e de părere că „acum există o premisă importantă de a renegocia acest contract și de a avea un tarif cât mai jos posibil”.
„O să vedem pe parcurs cum vor sta lucrurile și dacă se va putea obține acest lucru, noi tare sperăm că lucrul acesta se va întâmpla”, a menționat directorul „Energocom”.
Victor Bînzari a precizat, de asemenea, că, „Energocom” a fost împuternicit să semneze contractul doar până în luna martie.
„O împuternicire suplimentară pentru luna aprilie sau pentru următoarea perioadă noi la ora actuală nu avem, dar sigur că ne vom pregăti pentru a acorda suport pe partea tehnică ce ține de posibilitățile sau viitoarele achiziționări ce urmează a se face pentru lunile viitoare”, a menționat el.
Amintim că, în ultimele 3 luni, conform contractului, energia electrică de la MGRES a fost procurată cu 73 USD/MWh. Anterior, prețul era de 62 USD.
URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM!