Omul acestei săptămâni este Ion Sula, președintele Partidului Social Democrat European (PSDE) – partid care, la 8 februarie curent, a sărbătorit 26 de ani de activitate politică în Republica Moldova, informează TRIBUNA.
Formațiunea politică a fost înființată la 8 februarie 1997 sub denumirea de „Mișcarea pentru o Moldovă Democratică și Prosperă”. La 15 aprilie 2000, formațiunea și-a schimbat denumirea în Partidul Democrat din Moldova, iar la 10 februarie 2008, a avut loc fuzionarea cu Partidul Social Liberal.
„Suntem un partid cu istorie, tradiții și oameni profesioniști. De-a lungul timpului, am demonstrat atât la nivel central, cât și local: prin primarii, președinții de raion, consilieri raionali și locali ai PSDE că putem face lucruri concrete pentru oameni. Actualmente, Partidul Social Democrat European trece printr-un amplu proces de reconstrucție. Partidul are o denumire nouă, dar și o echipă de conducere reînnoită, formată din personalități bine cunoscute care dețin experiență valoroasă în diverse domenii de activitate” – se spune într-un comunicat al formațiunii.
Partidul Social Democrat European este un partid de stânga european care face parte din mare familie social-democrată europeană și internațională. Avem un parteneriat strategic cu Partidul Social Democrat din România.
PSDE promovează o politică responsabilă, venind nu doar cu critici la adresa guvernării, dar și cu soluții concerte asupra problemelor cu care se confruntă cetățenii”, a comunicat conducerea formațiunii.
„Astăzi suntem în fața unui nou început, care presupune multe provocări, dar și multe oportunități. Sunt sigur că vom reuși să facem faţă provocărilor, dar și să valorificăm oportunitățile, pentru că avem o echipă experimentată și ambițioasă. Suntem uniți de aceleași principii, valori, idei și, cel mai important, suntem determinați să facem totul ca oamenii în Moldova să trăiască mai bine”, a declarat Președintele Partidului Social Democrat European, Ion Sula.
E de menționat și că, ieri, a avut loc ședința extinsă a Biroului Permanent al Partidului Social Democrat European, cu participarea președinților de raioane ai PSDE și a președinților Organizațiilor Teritoriale ale partidului.
Au fost trecute în revistă principalele activități care au avut loc după Congresul X al PSDE și trasate prioritățile pentru viitor. Principalul eveniment politic din acest an sunt alegerile locale generale din toamnă. La acest scrutin sunt votați, în primul rând, oamenii, iar Partidul Social Democrat European are cei mai buni și profesioniști primari, consilieri raionali și locali.
„La alegerile locale generale vom avea candidați competenți și competitivi în majoritatea localităților. Suntem o echipă puternică, unită, cu oameni profesioniști, responsabili și buni gospodari. De aceea, sunt sigur că la alegerile locale vom obține un scor electoral bun”, a declarat Ion Sula.
TRIBUNA precizează: Ion Sula s-a născut 10 august 1980, în satul Costești, raionul Ialoveni. Din 2002 până în 2009 a activat în sectorul privat. Între 2009 și 2013 el a mai activat în cadrul Ministerului Agriculturii în Direcția generală de dezvoltare a politicilor sectoriale și siguranța alimentelor și Direcția de politici de piață a produselor de origine vegetală. Între 2014-2015 Ion Sula a fost director general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, iar între 2013-2014 – viceministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. A fost ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova în perioada 2015-2016. Ion Sula este căsătorit și are doi copii.