Vladimir Odnostalco, deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a declarat că „stabilirea unei indexări mai mici în comparație cu inflația contravine Legii privind sistemul public de pensii, potrivit căreia, „coeficientul de indexare reprezintă rata inflației la sfârșitul anului precedent”, informează TRIBUNA.
Deputatul a amintit, în cadrul emisiunii „Alternativa” de la TV8, că, din acest motiv ei s-au adresat la Curtea Constituțională cu o sesizare în vederea verificării legalității acestei decizii a partidului de la guvernare.
Potrivit spuselor sale, partidul de la guvernare are bani pentru majorarea bugetelor Președinției, Ministerului Apărării, Ministerului de Interne și altor structuri aflate sub controlul lor, dar nu are bani pentru a sprijini pensionarii, persoanele cu dizabilități și alte categorii social vulnerabile ale populației.
„Prin asemenea decizii putem vedea esența reală a celor care astăzi conduc țara”, a subliniat parlamentarul.