[ X ]
Important18 Ianuarie 2023 06:26

A analizat declarațiile făcute de Gavrilița și Spînu... și a concluzionat: Această schimbare de roluri arată who is who

Apariția, complementară, a premierului Natalia Gavrilița și vicepremierului Andrei Spînu, în spațiul public moldovean a fost una prin care cei doi s-au susținut reciproc și au transmis mesaje subliminale. Declarația a fost făcută de jurnalistul Victor Nichituș în contextul participării oficialilor, luni, la două emisiuni TV, informează TRIBUNA.

Comentatorul politic a notat că, potrivit unor zvonuri, cei doi ar face parte dintr-o fracțiune care a apărut în sânul partidului de guvernământ care ar face opoziție președintelui moldovean Maia Sandu. „Nu știu dacă aceste zvonuri, sunt sau nu, reale. Pot confirma, statistic, că cele 57 de inițiative legislative votate în luna decembrie de către PAS au avut susținerea parlamentară a doar 52 de deputați PAS din 63”, a precizat el.

Victor Nichituș a spus că o trecere sumară în revistă a celor două emisiuni arată că cei doi lideri ai PAS au avut mesaje politice complementare dar au evitat mesajele critice la adresa instituției prezidențiale. Dimpotrivă, au îndemnat la calm.

„Premierul Natalia Gavrilița a anunțat că autoritățile guvernamentale analizează situația internă și externă pentru a solicita Parlamentului Republicii Moldova prelungirea stării de urgență și că statul moldovean are suficiente rezerve de gaz ca să depășească anotimpul rece, se lucrează pentru soluții pentru sezonul următor… Ministrul Spînu a preferat să participe la un talk-show cunoscut pentru ideile critice lansate la adresa Cabinetului de Miniștri și a avut mai multe mesaje politice, cele care țin de sectorul pe care îl administrează au fost mai puține… Constat că premierul Gavrilița a avut mai degrabă un discurs economic și mai puțin unul politic, așa cum s-ar fi așteptat observatorii politici. Andrei Spînu a fost cel care și-a asumat mai degrabă mesajul politic, nu cel economic. Această schimbare de roluri este importantă în condițiile în care, observ că există premisa ca Maia Sandu să nu controleze 11 deputați ai majorității parlamentare. Această schimbare de roluri arată who is who”, a declarat jurnalistul într-un comentariu pe Facebook.

În opinia sa, mesajele transmise de cuplul Gavrilița/Spînu sunt la suprafață: starea de urgență va continua, avem un Guvern, iar el va conduce prin intermediul Comisiei pentru Situații de Urgență, iar „președintele, premierul și parlamentarii au atribuții în acest stat în urma unui vot primit din partea unei majorități”. La nivel subliminal, Andrei Spînu a pus la îndoială faptul că Partidul Acțiune și Solidaritate mai deține majoritatea parlamentară. El își îndeamnă colegii să nu se agite și le spune că nu.

„Cabinetul de Miniștri condus de Natalia Gavrilița nu va fi demis curînd”, a conchis Victor Nichituș.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...