[ X ]
Important17 Ianuarie 2023 09:00

(ACUM 1 AN) Proiectul privind pre-vettingul, transmis Guvernului

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 17 ianuarie 2022. 

Reacția PSRM

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a condamnat declarația lui Oleg Serebrian, rectorul Institutului Diplomatic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, care „și-a permis o afirmație nediplomatică la adresa Republicii Populare Chineze – „despre presupusa existență a „două Chine”: RPC și „Republica Chineză”, adică Taiwan”.

Măsuri propuse de Igor Dodon

Președintele Asociației Obștești Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă, Igor Dodon, președintele de onoare al PSRM, a propus autorităților Republicii Moldova un șir de măsuri urgente, care, în opinia sa, odată adoptate, puteau preveni o „criză economică profundă”. În aceeași zi, el a adresat un mesaj de felicitare lui Mircea Snegur, primul Președinte al Republicii Moldova, care-și sărbătorea ziua de naștere.

Deputații s-au vaccinat

Președintele Parlamentului, Igor Grosu și alți deputați s-au vaccinat cu cea de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19.

Hotărâre în concursul privind CSP

Membrii Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului s-au întrunit în ședință, online, pentru a examina dosarele depuse de candidații la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Ei au constatat că niciunul dintre candidați nu respecta criteriul de reprezentativitate a societății civile și au decis să extindă termenul de depunere a dosarelor.

Dispoziție privind sesiunea de primăvară

Președintele Parlamentului, Igor Grosu a semnat dispoziția privind convocarea Parlamentului în sesiunea ordinară de primăvară, începând cu 1 februarie 2022.

Solicitarea șefului statului

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a solicitat Guvernului să identifice, în următoarele zile, soluții pentru a mări compensațiile pentru energia termică, iar în cazul în care va crește tariful la gazele naturale – să fie crescute și compensațiile pentru gaze.

Ședință de Ziua Diplomatului

De Ziua Diplomatului, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, au avut o ședință cu angajații serviciului diplomatic al țării și au transmis mesaje cu această ocazie. Cu mesaje au venit și alți oficiali.

Proiectul privind pre-vettingul, transmis Guvernului

Ministerul Justiției a expediat în adresa Guvernului proiectul de lege privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcțiile de membri în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor și modificarea unor acte normative. Așa-numitul „pre-vetting” avea ca scop filtrarea candidaților la funcțiile de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliului Superior al Procurorilor.

Cererea Partidului „Șor”

Fracțiunea Partidului „Șor” a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, în contextul crizei gazului și a scumpirilor fără precedent.

Precizări făcute de Olesea Stamate

Deputatul PAS, Olesea Stamate, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, a făcut unele precizări cu privire la amendamentul pentru modificarea unui articol din Legea Avocaturii, ce prevedea reținerea, arestarea și percheziționarea avocaților, fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților – criticat de mai mulți avocați și politicieni în acea zi.

UARM a transmis o adresă Parlamentului

Consiliul Uniunii Avocaților din Republica Moldova (UARM) s-a întrunit în ședință și a discutat despre amendamentului depus de deputatul Olesea Stamate la proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la avocatură – ce prevedea reținerea, arestarea și percheziționarea avocaților, fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților. Consiliul a decis să înainteze Parlamentului o adresă prin care solicita retragerea amendamentului. Totodată, avocații au decis să declanșeze grevă japoneză pentru perioada 18-19 ianuarie, iar în cazul în care Parlamentul nu va admite solicitarea UARM, atunci să se declare grevă generală pentru 20-24 ianuarie, ceea ce înseamnă sistarea totală a activității de avocat.

Arest în privința lui Constantin Botnari

La solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus aplicarea măsurii preventive – arestul preventiv, pentru un termen de 30 de zile în privința învinuitului Constantin Botnari, fost deputat.

Discuția Irinei Vlah

Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah s-a întâlnit cu Claus Neukirch, șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova. La discuție a participat și Natalia Mirimanova, Consilier politic principal al Înaltului Comisar OSCE pentru minorități naționale.

Solicitarea lui Radu Marian

Deputatul PAS, Radu Marian, vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, a solicitat Consiliului Concurenței să înceapă investigații în sectoarele în care creșterea prețurilor depășea media, în special în industria alimentară (de ex. legume, unt, carne, ulei comestibil, ouă, fructe), domeniul construcțiilor și al imobiliarelor.

Declarația Asociației Judecătorilor

Asociația Judecătorilor din Republica Moldova, într-o declarație, a constatat că, prin informația apărută în presă cu titlu „SIS a sesizat CNA și PG pe acțiunile judecătorului care l-a restabilit pe Clima în funcție”, prin care s-a apreciat o hotărâre judecătorească de către o autoritate ce are în competența alte atribuții, s-a produs o încălcare gravă a independenței autorității judecătorești în ansamblul său. Totodată, Asociația a cerut politicienilor să se abțină de la comentarii pe marginea hotărârilor judecătorești.

Casa lui Fadei Nagacevschi

Fostul ministru al Justiției, viceprimar al capitalei, Fadei Nagacevschi a arătat casa în care locuia. El a spus că-n dimineața zilei i-a fost filmată gospodăria și aștepta să vadă ce se va scrie în presă.

sursa: Almanah Politic 2022 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...