Omul acestei săptămâni este Marcel Spatari, ex-ministru al Muncii și Protecției Sociale, care, la 10 ianuarie curent, și-a încheiat activitatea în fruntea Ministerului, ceea ce a pornit un val de aprecieri și regrete în spațiul public, informează TRIBUNA.
Marcel Spatari a fost lăudat inclusiv de politicieni din opoziție ca fiind unul dintre cei mai buni miniștri sau poate chiar cel mai bun din actualul Cabinet.
„Un an și jumătate în urmă am acceptat cu încredere funcția de ministru și mă bucur că am putut contribui la activitatea Guvernului și la politicile sociale.
Această decizie este una strict personală, dar asumată și pregătită, coordonată din timp cu colegii din Guvern și Minister.
În ultimele săptămâni am elaborat planul de activitate al Ministerului”, a menționat el în cadrul conferinței desfășurată cu privire la demisia sa.
Marcel Spatari a remarcat că, grație mobilizării echipei Ministerului și a susținerii Guvernului, a reușit realizări importante.
„În continuare voi pune expertiza mea la dispoziția Ministerului și Guvernului”, a spus oficialul.
Marcel Spatari a precizat că va locui la București, România, și va oferi consultanță Ministerului Muncii și Protecției Sociale de la Chișinău.
TRIBUNA precizează: Marcel Spatari s-a născut la 13 august 1981, la Chișinău. A obținut în 2003 diplomă de licență la Universitatea de Stat din Moldova, facultatea Relatii Internaționale, Științe Politice și Administrative. A făcut studii de masterat la Colegiul Europei (Studii Europene) și la Universitatea din Nantes (Administrarea Afacerilor). În 2010 a devenit director general al Syndex România, organizație membră a grupului francez de consultanță în domeniul protecției salariaților Syndex. Este fondator și președinte de onoare al clubului de jocuri intelectuale „Ce, Unde, Când” (CUC) din Republica Moldova. A fost ministru al Muncii și Protecției Sociale în Guvernul Gavrilița în perioada 6 august 2021 – 10 ianuarie 2023.