[ X ]
[ X ]
[ X ]
Editorial10 Ianuarie 2023 08:00

Parteneriatul între stat și business - probleme și oportunități

Recomandări timide pentru dna Președintă Sandu, dna Prim-ministră Gavriliță, dl ministru Alaiba.

1. Mai întâi să clarificăm ce este statul? Ori cine e statul? 

Statul nu sunt învățătorii și medicii, nici educatorii și asistenții medicali. Statul nu sunt energeticienii și constructorii, șoferii de autobuze și troleibuze, angajații primăriilor și cei din sectorul agrar, producătorii de pâine și alte produse alimentare. Și nici oamenii de afaceri nu sunt statul.

Cu toate că în categoriile astea intră mai toată populația țării, cei care muncesc mult și au multe responsabilități – ei practic nimic nu decid.

Statul sunt grupul mic de oameni, care ocupă birourile principale ale puterii și au dreptul de a lua decizii.

Anume ei determină dacă statul e cuminte cu noi, sau e obraznic.

Ei determină dacă statul e înțelept cu noi, sau e prost.

Ei determină dacă noi credem că statul e al nostru, sau e al lor.

Ei determină dacă noi toți suntem un popor unit, sau suntem împărțiți în grupuri conflictuale.

Ei determină dacă noi suntem o țară puternică, sau slabă.

Ei determină dacă noi ne simțim bine în în Moldova, ori nu prea.

De dânșii depinde dacă noi avem încredere în viitorul Moldovei, ori avem mai multă încredere în alte țări.

Nu e simplu să servești un popor.

Trebuie să te poți ridica deasupra dorințelor personale. Să vrei să auzi dorințele oamenilor și să te dedici lor.

Trebuie să ai multă răbdare și multă înțelepciune. Să inspiri alți oameni. Să-i convingi să se respecte și să se ajute reciproc. Să scoți din oameni tot ce au mai bun, să nu le mai rămână timp și energie pentru egoism și șmecherii. Să-i faci să creadă în forțele lor și în țara lor.

2. Ce presupune un parteneriat? Poate exista un parteneriat durabil între părți inegale?

Parteneriatul presupune o relație, în care două sau mai multe părți cooperează pentru a atinge obiective comune.

Cooperarea poate fi eficientă numai când părțile au încredere reciprocă, își onorează cinstit angajamentele și fiecare obține în rezultatul cooperării rezultatul convenit.

În cazul când unul din parteneri profită de ceilalți, amăgește și își ia mai mult decât merită – parteneriatul se dărâmă.

În cazul când unul dintre parteneri crede că are dreptul să schimbe condițiile de joc după cum vrea, fără să discute cu ceilalți parteneri – parteneriatul se dărâmă.

În cazul când partenerii nu se tratează ca egali – parteneriatul se dărâmă.

3. Statul moldovean mai totdeauna a amăgit businessul. A tratat businessul ca pe un sclav, fără drepturi. A profitat de business și a stors businessul. A atacat businessul.

Adevărat, toți Președinții, Prim-miniștrii, miniștrii și deputații au tot declarat că fac totul pentru a crea în RM un climat investițional atractiv și sigur.

Timpul a arătat că, “atractiv și sigur” în înțelesul statului și a businessului au sensuri diferite.

După atâția ani de minciună obraznică, businessul ar prefera ca statul să nu facă nimic și să nu schimbe nimic. Pentru că intervențiile statului, cel mai des, se transformă în lovituri în business.

4. Despre încredere între stat și business. 

Statul Moldova este slab, dar autoritar și capricios. Grupările, care ajung la putere, totdeauna insista să conducă societatea prin ordine și impunere – nu prin dialog și convingere.

De asta, statul și societatea cel mai des au fost echipe diferite. Uneori chiar părți diferite a baricadei.

Statul moldovean nu simte nevoia să câștige încrederea businessului – așa cum stăpânul nu simte nevoia să câștige încrederea sclavului său.

Statul ordonă – businessul execută.

Dacă businessul are altă opinie și încearcă să o expună, statul folosește fiscul, procuratura, poliția, vama, CNA, serviciul de informație și securitate și justiția așa încât businessul să înțeleagă că “drep e cel care are mai multe drepturi”.  Așa înțelege statul parteneriatul și dialogul.

Instituțiile publice moldovene prea des sunt impotente în fața statului și preferă să nu gândească ce e corect și ce e legal. Ele primesc ordinul și apoi “îl încadrează” în cadrul legal. Și businessul iar primește “surprize”.

5. Ce oferă businessul statului și societății? Pentru ce societatea și statul ar trebui să respecte businessul și să aprecieze activitatea de antreprenor?

i) Businessul crează locuri de muncă și își asumă responsabilitatea deplină pentru fiecare decizie și acțiune.

ii) Businessul crează mărfuri și servicii necesare, utile și competitive.

iii) Businessul generează impozite – statul câștigă din fiecare acțiune a businessului, inclusiv din pierderile businessului.

iv) Businessul crează oportunități de realizare a potențialului personal.

v) Businessul investește în dezvoltare și în educare – businessul este o sursă de ordonare, disciplinare și responsabilizare a vieții sociale.

6. Ce poate oferi statul businessului?

Statul poate oferi predictibilitate – mai exact funcționalitatea corectă și sigură legilor și normelor.

Cam atât.

Predictibilitate, înseamnă că statul discută cu businessul toate proiectele de decizii, care au impact asupra activității de producere, și obligatoriu ia în calcul opiniile și îngrijorările businessului.

Predictibilitate, înseamnă că legile și normele sunt formulate clar și se aplică uniform. Nimeni nu le poate interpreta altfel.

Predictibilitate, înseamnă că statul își onorează strict obligațiunile. Nu doar businessul e obligat să achite în termeni stricți taxele, dar și statul restituie în termeni stricți ceea ce-i revine businessului. Fără comisii. Fără controale tematice. Fără interpretări. Fără amenințări.

7. Poate fi egalitate în parteneriatul stat – business?

Parteneriatul între stat și business va fi egal atunci când statul se va supune legii. Când statul va fi exemplu de respectare a spiritului legii oricând și oriunde. Când statul renunța să adapteze legea după cum în convine.

Fiecare angajat în sectorul public trebuie să trateze oamenii din business prin prisma legii, și nu prin prisma ordinelor venite de la șefi. Fiecare ordin ilegal al șefilor publici trebuie să fie examinat de procurori.

Faptul că până în prezent niciun șef public nu a fost condamnat pentru indicații ilegale nu înseamnă că nu au fost așa indicații. Înseamnă că instituțiile publice au servit statul și nu societatea.

Asta explică de neîncrederea businessului în faptul că Moldova e stat de drept. Moldova e stat permanent capturat de grupări politice.

8. Ce poate fi făcut?

Peștele se strică de la cap. Și tot de acolo vine puterea de însănătoșire.

Asta înseamnă că rolul “primei viori” în schimbarea lucrurilor revine statului.

Statul trebuie să câștige încrederea fiecărui cetățean, inclusiv a fiecărui antreprenor. Fiecare Președinte și Prim-ministru, fiecare ministru și deputat trebuie să sară în apărarea businessului ori de câte ori află despre cazuri de interpretări abuzive și despre presiuni asupra businessului din partea instituțiilor publice.

Ei sunt statul – ei sunt responsabil de cum merg lucrurile în țară.

Dacă responsabilii din business sunt sancționați pentru nerespectarea normelor legale, atunci să analizeze de ce nu sunt cazuri de sancționare a responsabililor din instituțiile publice.

Să fie sancționate răspunsuri întârziate la solicitări, îndeosebi lipsa răspunsurilor – sunt sute.

Să fie sancționată aplicarea abordărilor duble de vamă și fisc – sunt mii.

Să fie sancționate controalele, care blochează activitatea contabilităților și cer mii de copii de acte – când noi adică ne digitalizăm.

Să fie sancționate reținerile în achitarea mărfurilor și serviciilor de către instituțiile publice, îndeosebi restituirea sumelor în adresa businessurilor.

Ăștia ar putea fi primii pași spre construcția unui parteneriat egal.

E simplu.

Nu implică eforturi și cheltuieli.

Doar cumsecădenie și responsabilitate.

Vitalie Dragancea

Sondaj

  • Care eveniment credeți că va marca anul 2023?

    View Results

    Loading ... Loading ...