Partidul Social Democrat European (PSDE) dorește să devină locomotiva stângii europene, informează TRIBUNA.
Mircea Buga, prim-vicepreședinte al PSDE, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei TV, a declarat că „Republica Moldova are nevoie de două motoare ale avionului care ne duce spre Europa. Actualmente, avem un motor pe dreapta care se mișcă spre familia europeană de dreapta, dar pe partea stângă motorul suflă în direcția opusă”.
„Partidul Social Democrat European își propune să devină motorul care să se miște spre stânga europeană, spre marea familie social-democrată europeană la care suntem parte. Ne propunem să contribuim la afirmarea valorilor social democrate, a echității sociale, dreptății sociale și egalității în drepturi”, a subliniat el.
Politicianul a mai spus că PSDE nu e un partid care să critice de dragul criticii.
„Scopul nostru este să venim cu soluții la problemele oamenilor”, a remarcat Mircea Buga.







