Partidul Puterea Oamenilor a adresat un demers către Parlament, prin care solicită să nu fie majorat impozitul pe venit al persoanelor fizice de la 12% la 18 % pentru venitul ce depășește 1 milion de lei, informează TRIBUNA.
„Considerăm că aceasta va crește și mai mult economia tenebră, și nu va avea nicidecum impactul dorit” – menționează conducerea formațiunii.
Potrivit partidului, alte argumente mai sunt:
– „În 2015-2021 rata de creștere medie anuală a PIB-ului a fost de circa 3,1%, încetinind comparativ cu 2001-2010, când indicatorul era peste 5%. Creșterea în lanț a tarifelor și prețurilor de consum și veniturile mici a făcut ca oamenii să reducă din coșul de consum. Ceea ce trebuie să facă acum statul ca prioritate este să vină cu politici clare de majorare a veniturilor oamenilor, dar nu să distribuie sărăcia de la o categorie de populație către alta.
– După trei ani de crize continue, statul trebuie să mulțumească celor care au rezistat și nu au plecat în alte țări, cum ar fi România, unde impozitul pe venit este de 10 %. Iar intenția MInisterului de Finanțe de a colecta suplimentar 94 mln de lei prin această majorare nu ține cont de faptul că astăzi economia tenebră în Republica Moldova reprezintă 40%.
– Atât Parlamentul cât și Guvernul trebuie să ofere instrumente și facilități pentru creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă și a productivității muncii, astfel majorând numărul celor care plătesc impozite, dar nu să îi pedepsească pe cei care încă au ales să lucreze în țară”.







