Tradițional deja, la începutul fiecărei luni, TRIBUNA elaborează și publică un clasament al celor mai sonore evenimente din luna precedentă. Astfel, astăzi, avem TOP-10 evenimente social-politice care au marcat luna noiembrie 2022.
1.Noi tarife la energia electrică
Imediat după anunțul că MGRES nu mai poate furniza energie electrică Republicii Moldova, din motiv că energia era achiziționată mult mai scump, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, în baza cererilor primite, a aprobat noi tarife la energia electrică: 4,81 lei/kWh – la nord, 4,77 lei/kWh – la centru și sud. Desigur a fost unul dintre cele mai discutate evenimente ale lunii.
2.Sesizarea privind Partidul „Șor”
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a anunțat, la 8 noiembrie, că a fost pregătită o sesizare la Curtea Constituțională prin care vor solicita declararea neconstituționalității Partidului „Șor”. Aceasta a fost transmisă Guvernului, care a aprobat-o, iar apoi – Curții. Două zile mai târziu, Curtea a restituit sesizarea pentru înlăturarea unor neconformități. Toate aceste acțiuni au atras după sine și diverse reacții și comentarii.
3.Dezvăluirile de pe Moldova-leaks
Dezvăluirile de pe site-ul Moldova-leaks.com au „bântuit” toată luna noiembrie spațiul public. Unii au negat veridicitatea conversațiilor de pe conturile de Telegram, alții le-au recunoscut parțial sau au spus că au fost trucate, cert e că subiectul mai este intens discutat. Primele discuții publicate, la 9 noiembrie, ar aparține ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, și făceau referire la mai multe numiri în justiție. Concomitent au fost sparte conturile Președintelui Maia Sandu și vicepremierului Andrei Spînu. Ulterior, pe site au apărut și presupuse conversații ale ministrului de Interne, Ana Revenco, ministrului Economiei, Dumitru Alaiba, procurorului general interimar, Ion Munteanu, consilierului prezidențial.
4.Rata inflației
Biroul Național de Statistică a anunțat, la 10 noiembrie, că rata anuală a inflației a ajuns la 34,62%. Astfel, prețurile medii de consum în luna octombrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2021 (în ultimele 12 luni) au crescut cu 34,62%, inclusiv la produse alimentare cu 36,23%, mărfuri nealimentare cu 21,78% și servicii prestate populaţiei cu 52,65%. E de menționat că, potrivit tuturor sondajelor publicate în ultima perioadă, cea mai mare preocupare a cetățenilor este creșterea prețurilor.
5.Ședința nocturnă de la Președinție
În seara zilei de 13 noiembrie, la Președinție a avut loc o ședință a conducerii țării cu deputații și miniștrii Partidului Acțiune și Solidaritate. În spațiul public au existat numeroase zvonuri și declarații precum că Guvernul ar urma să fie demis, iar Dorin Recean să ia locul Nataliei Gavrilița. Mai mult, cei prezenți la ședință au fost foarte rezervați în declarații, iar ulterior au spus că a fost o discuție pe subiecte de actualitate.
6.Remanierile guvernamentale
Deși după ședința de la Președinție din 13 noiembrie, mai mulți se așteptau la schimbarea Guvernului sau remanieri semnificative, totuși, lucrurile au stat ușor altfel. Sergiu Gaibu a demisionat din funcția de ministru al Economiei, iar Dumitru Alaiba a ocupat locul. Rodica Iordanov a acceptat funcția de ministru al Mediului, după ce vreo 30 de persoane au refuzat. Iar șeful Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Cozonac a demisionat și-n locul său a fost numit Alexandru Musteață.
7.Igor Dodon a fost eliberat
Fostul Președinte al țării, Igor Dodon (reținut la 24 mai curent), la 18 noiembrie, a fost eliberat din arest la domiciliu. Această măsură a fost menținută, la 28 noiembrie, și de Curtea Supremă de Justiție. Igor Dodon și-a reluat vizitele în raioanele țării.
8.Decizia privind aeroportul
Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției, a anunțat, la 23 noiembrie, că Aeroportul Internațional Chișinău revine în proprietatea statului. Decizia era definitivă și executorie. Compania Avia Invest a venit cu o reacție la subiect, menționând că decizia dată va costa statul peste 90 de milioane de euro.
9.Republica Moldova a rămas fără energie electrică
O pană de curent a fost înregistrată pe întreg teritoriul Republicii Moldova – în după-amiaza zilei de 23 noiembrie, care a durat câteva ore. Autoritățile au explicat „de ce s-a întrerupt energia electrică în Republica Moldova, dacă aceasta este procurată din România și bombardamentele rusești au loc în Ucraina?”: „Bombardamentele rusești asupra centralelor electrice Ucraina au dus la întreruperi în țara noastră pentru că sistemele energetice ale Moldovei și Ucrainei sunt conectate între ele. Situația critică din Ucraina a dus la întreruperea automată a unei linii de tranzit prin care se importă electricitate din România.Această întrerupere a avut loc pentru a proteja rețelele și stațiile electrice de la suprasarcină. Dacă nu se aplica deconectarea automată, stațiile electrice puteau fi serios afectate și întreruperile ar dura mai mult.”
10.Au fost atribuite gradele de vulnerabilitate
Reprezentanții guvernării, în seara zilei de 30 noiembrie, au anunțat că, celor peste 700 de mii de cetățeni, care au depus cereri pe pagina compensatii.gov.md, le-au fost atribuite gradele de vulnerabilitate energetică. Astfel, 78% dintre toți solicitanții de compensații au fost încadrați în categoria foarte vulnerabilă, 12% – vulnerabilitate ridicată, 5% – medie, 2% – scăzută, 1% – non vulnerabilă.