[ X ]
Important24 Noiembrie 2022 13:26

Sergiu Litvinenco: Socialiștii spun, în moțiunea simplă, că luna noiembrie 2022 ar fi o lună neagră în istoria Moldovei. Da, într-adevăr...

„Socialiștii spun, în moțiunea simplă, că luna noiembrie 2022 ar fi o lună neagră în istoria Moldovei. Da, într-adevăr, luna noiembrie 2022 este o lună neagră pentru Șor. Deoarece în noiembrie 2022 a rămas fără aeroportul preluat fraudulos de la stat și cetățeni în 2013. Tot în luna noiembrie 2022 a fost depusă, la Curtea Constituțională, sesizarea privind declararea neconstituționalității partidului Șor” – a declarat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, informează TRIBUNA.

În context, el a mai spus: „Da, într-adevăr, luna noiembrie 2022 este o lună neagră pentru Plahotniuc. Deoarece în luna noiembrie 2022 s-a decis că acesta poate fi trimis în judecată în dosarul fraudei bancare.

Da, într-adevăr, luna noiembrie 2022 este o lună neagră pentru Andronachi. Deoarece în luna noiembrie 2022 acesta a ajuns în țară, este în arest preventiv, iar unul dintre dosarele penale în care este vizat va fi trimis curând în judecată.
Dar oare Șor, Plahotniuc și Andronachi, pentru care luna noiembrie 2022 este o lună neagră, reprezintă Republica Moldova? Eu cred că nu. Republica Moldova are cetățenii săi, care își doresc ca în țară să triumfe dreptatea. Dar, dreptatea înseamnă că cei care au comis ilegalități să fie sancționați, așa cum prevede legea. Chiar dacă îi cheamă Șor, Plahotniuc sau Andronachi, pentru care luna noiembrie 2022 într-adevăr a fost o lună neagră.”

„Pentru a reuși, reforma justiției are nevoie de trei lucruri de bază. În primul rând, de încrederea cetățenilor ca justiția să poată fi înfăptuită. Or, fără acest lucru orice reformă eșuează și hoții investesc major în subminarea încrederii cetățenilor față de oamenii din justiție. În al doilea rând, ea are nevoie de rezultate, pentru ca această încredere să existe. Și în al treilea rând, are nevoie de oameni, care să muncească pentru oameni, ca aceste rezultate să fie posibile. Avem încrederea exprimată la alegeri, începem să avem rezultate și avem oameni care pot să implementeze ceea ce ne-am propus”, a subliniat ministrul.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...