[ X ]
Important23 Noiembrie 2022 11:15

Ministrul Alaiba: Nu e chiar capul agendei, însă o să omorâm și ștampila

Dumitru Alaiba, ministrul Economiei, a declarat că ștampila putea fi eliminată în 2015, informează TRIBUNA. 

„Tot eu am împins o lege din Consiliul Economic unde eram atunci. A ajuns în parlament și a fost prăbușită de PD.

Ștampila a fost eliminată prin lege în 2016 (fix legea scrisă de noi votată de guvernul Filip). Conform legii ștampila nu e obligatorie din 2016. Ștampila până azi există în realitate. Și e obligatorie de facto. Suntem aproape în 2023”, a spus el.

Oficialul a menționat că faptul dat e „nu doar despre ștampilă, ci despre FOARTE multe. FOARTE”.

„Deseori din nedorință, uneori din frică, din când în când pe de-a dreptul din interese corupte. An de an pierdem în stagnare timpul valoros.

Nu o fi cea mai importantă reformă, nu e chiar capul agendei, însă o să omorâm și ștampila, deja din principiu. Și pur simbolic tot.

Ștampila must die”, a conchis ministrul.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...