[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important20 Noiembrie 2022 14:00

Omul săptămânii: Dumitru Alaiba, noul ministru al Economiei 

Omul acestei săptămâni este Dumitru Alaiba, cel care după trei ani și jumătate în Parlament, a acceptat mandatul de ministru al Economiei, depunând jurământul de învestire la 18 noiembrie curent, informează TRIBUNA.

Tot în ziua de vineri, noul ministru a fost prezentat colectivului de către Prim-ministru.

“Eu vin cu voință politică, însă forța care va mișca lucrurile sunt ei, funcționarii. Și doar lucrând împreună vom reuși lucruri frumoase. Vreau, când va veni timpul să ne despărțim, să mă mândresc că am lucrat cu acești oameni. Și vreau ca ei să se mândrească că au lucrat cu mine” – a spus oficialul, adresându-se angajaților Ministerului.

TRIBUNA precizează: Dumitru Alaiba s-a născut la 14 aprilie 1982, în satul Stoicani, raionul Soroca. A studiat la Universitatea de Studii Aplicate din Rovaniemi, FInlanda, și la Academia de Studii Economice din Moldova. Experiența profesională: 2019-2022 – Deputat în parlamentul Republicii Moldova; 2017-2019 CPR Moldova, Director programe; 2017 – Co-fondator la două mici afaceri în Moldova – Armenească 13A – spațiu de coworking și C51 – restaurant/bar; 2016 – 2019 freelancer; 2013-2016 Consiliul Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova, Șeful Secretariatului, angajat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare; 2009-2013 Guvernul Republicii Moldova, Cancelaria de Stat, Șef adjunct al Direcției Politici, Planificare Strategică și Asistență Externă; 2008-2009 Human Dynamics, Austria Business Development Manager; 2007-2008 EU TACIS, Ministerul Dezvoltării Regionale și al Administrației Locale al Letoniei Manager financiar de proiect; 2005-2007 Helsinki Consulting Group Ltd, Finlanda Manager de proiect. Este căsătorit cu jurnalista estoniană Marian Manni, cu care are doi copii – Adrian Mihai și Lora Linda. 

Sondaj

  • Care eveniment credeți că va marca anul 2023?

    View Results

    Loading ... Loading ...