[ X ]
Breaking news15 Noiembrie 2022 06:58

Noi declarații ale lui Radu Marian despre ședința de la Președinție și înlocuirea Nataliei Gavrilița: Într-adevăr... 

Radu Marian, deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a făcut noi declarații cu referire la ședința din seara zilei de duminică de la Președinție. El a reiterat că s-au discutat subiecte de securitate și politice, inclusiv despre remanieri guvernamentale, informează TRIBUNA. 

Politicianul a precizat că s-a discutat despre activitatea ministerelor.

„Este firesc, atunci când discuți despre activitatea anumitor ministere, să se vorbească și despre anumite remanieri. S-au luat cumva anumite decizii, constatări, dar, desigur, prerogativa de numire și de propunere a miniștrilor ține de Prim-ministru, de Președinte, și cred că ar fi corect ca Premierul să facă acest anunț”, a menționat el în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.

Fiind întrebat dacă s-a discutat înlocuirea Nataliei Gavrilița, fruntașul guvernării a spus: „Am discutat zvonurile care au apărut, dar nu în ideea că uite că Natalia Gavrilița a pierdut suportul fracțiunii, pentru că nu este adevărat. Natalia Gavrilița, atât timp cât are suportul fracțiunii, o să continue să activeze și este important ca, mai ales acum, toți – nu mă refer doar la PAS, Președinție și Parlament, ci și la toată societatea și partidele care țin la integrarea europeană să fim mai uniți”.

Radu Marian a mai declarat că el crede că sunt necesare remanieri guvernamentale – „cu cât mai repede cu atât mai bine”.

Deputatul a reiterat că guvernarea nu vinovată de crizele pe care nu le-a provocat, însă, trebuie să-și asume responsabilitatea.

„Da, într-adevăr e nevoie de anumite modificări, dar nu cred că trebuie să o spun eu… Colegii de la Guvern vor veni cu propunerea, vor anunța și va fi foarte clar pentru toată lumea”, a conchis el.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...