[ X ]
Breaking news14 Noiembrie 2022 10:34

Poliția, despre protestul de ieri: Și de această dată acțiunea nu poate fi numită una pașnică

Poliția s-a aflat la datorie și a asigurat ordinea publică și la întrunirea de ieri, care s-a desfășurat sub formă de marș, „fiind blocate mai multe artere din centrul capitalei, și la care au participat în jur de 3600 de persoane”, informează TRIBUNA.

Potrivit unui comunica al Poliției, din cauza modului de organizare și de manifestare în stradă a mulțimii s-au conturat aspecte care vizează intenția vădită de încălcare a legislației cu privire la desfășurarea manifestărilor și adunărilor publice.

„Și de această dată acțiunea nu poate fi numită una pașnică, fiind înregistrate o serie de încălcări ale legislației și provocări atât în adresa forțelor de ordine, cât și a cetățenilor.

Precizăm că, potrivit art.10 alin.(1) (Procedura notificării) din Legea nr.26/2006 – orice persoană care intenţionează să desfăşoare o întrunire notifică în scris, printr-o declaraţie prealabilă, autoritatea administraţiei publice locale din unitatea administrativ-teritorială respectivă cu cel puţin 5 zile înainte de data desfăşurării întrunirii.

Alin. (2) din același articol prevede că în declaraţia prealabilă se indică numele sau (în cazul unei persoane juridice) denumirea organizatorului, datele de contact ale organizatorului, scopul întrunirii, locul, data, ora începerii şi durata întrunirii, traseele întrunirii (după caz), forma de desfăşurare a întrunirii, numărul aproximativ de participanţi, serviciile solicitate din partea autorităţii administraţiei publice locale.

Or, toate aceste obligațiuni nu au fost întrunite, iar Poliția a trebuit să intuiască acțiunile organizatorilor și ale participanților la întrunire.

De la începutul evenimentului s-au atestat o serie de provocări la adresa structurilor de forță și acțiuni cu scop de destabilizare, fiind escortate la sediile Poliției 63 de persoane cu comportament suspect, 39 fiind minori fără persoane care să-i însoțească.

Totodată, fără să coordoneze acțiunile cu organele de forță, participanții au creat haos pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, împiedicând deplasarea transportului public și a mașinilor cu regim prioritar de circulație, în special a ambulanțelor.

Conducătorii auto s-au pomenit blocați, iar transportul public nefuncțional.

Participanții au manifestat acțiuni de nesubordonare în raport cu reprezentanții instituțiilor de forță, și de această dată acțiunile fiind ghidate în mod special de organizatori și persoane interpuse” – a informat instituția.

Poliția a reiterat că, persoanele care nu respectă conduita impusă de legea cu privire la întruniri, instigă sau comit acte de violență vor purta răspundere conform legislației.

Poliția nu va tolera nici o formă de provocare sau agresiune, inclusiv asupra angajaților săi.

„Amintim organizatorilor că sunt responsabili de comportamentul manifestat de participanți și desfășurarea întrunirii în sine, tot ei fiind obligați să comunice participanților limitele cadrului legal, dar și cum pot avea grijă de propria siguranță.

Solicităm repetat respectarea Legii și asumarea acțiunilor” – se mai spune în comunicat.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...