[ X ]
Important10 Noiembrie 2022 17:10

Ministru, în Franța: Am convenit să amplificăm dialogul între specialiștii ministerelor apărării ale ambelor state

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, împreună cu ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, la Paris, au avut o întrevedere cu Sébastien Lecornu, ministrul Forțelor Armate al Franței. În cadrul discuției oficialii s-au referit la modalitățile de amplificare a cooperării bilaterale în domeniul apărării, informează TRIBUNA. 

„Am apreciat înalt asistența oferită prin Facilitatea Europeană pentru Pace pentru consolidarea capacităților medicale și ale geniștilor Armatei Naționale și suportul anunțat în șase domenii de interes – logistică de apărare militară, mobilitate, comandă și control, apărare cibernetică, recunoaștere aeriană și comunicații tactice. 

Am efectuat un un schimb de opinii cu privire la provocările actuale de securitate regională generate de războiul injust al Rusiei împotriva Ucrainei și amenințările hibride generate de acesta. 

Am convenit să amplificăm dialogul între specialiștii ministerelor apărării ale ambelor state pentru a continua bunele discuții și a fortifica parteneriatul bilateral” – a spus ministrul Nicu Popescu.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...