[ X ]
Important2 Noiembrie 2022 15:53

Bugetul proiectului destinat consolidării capacității de a răspunde la situația de urgență COVID-19 - majorat cu peste 130 mii euro

Bugetul proiectului UE4Moldova, destinat consolidării capacității de a răspunde la situația de urgență COVID-19 în sănătate publică și a capacității instituționale pentru implementarea Acordului de Asociere, va fi majorat cu 138 328 euro, informează TRIBUNA. 

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de inițiere a negocierilor și de modificare a Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind realizarea acestui proiect.

Contribuțiile financiare sunt acordate țării noastre sub formă de grant de Organizația Mondială a Sănătății, Agenția Centrală de Management al Proiectului, Agenția pentru Dezvoltare a Lituaniei și Expertise France.

Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană a fost semnat la 20 octombrie 2020, constituind, la acel moment, asistență nerambursabilă în valoare de 9 milioane de euro.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Un program naţional de recalificare a forţei de muncă – o necesitate stringentă     În ultima perioadă, una dintre cele mai discutate teme în spaţiul public este situaţia de pe piaţa forţei ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...