Ion Munteanu este noul procuror general interimar al Republicii Moldova, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.656-IX din 12 octombrie 2022. Potrivit CV-ului său, el și-a început activitatea în 2007 în calitate de procuror la Procuratura Centru din municipiul Chișinău, unde a activat până în 2010, informează TRIBUNA.
În perioada 2010-2018 a fost procuror în Procuratura Anticorupție.
Ulterior, timp de aproximativ 1 an, a fost adjunct-interimar al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, șef al Oficiului Ciocana, iar în următorul an a fost procuror adjunct-interimar al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție (PA).
În perioada iunie-decembrie 2020 a fost procuror în PA. Din decembrie 2020 până în octombrie 2021 a fost procuror, adjunct-interimar al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, șef adjunct-interimar al Oficiului reprezentare a învinuirii în instanța de judecată.
Iar de la 15 octombrie 2021 până la 12 octombrie 2022 a ocupat funcția de procuror adjunct-interimar al procurorului șef al Procuraturii Anticorupție.
Actualul procuror interimar a studiat, în perioada 2002-2006, la Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova.
După aceasta, în 2006-2007, a făcut Masterat în Drept Economic, Academia de Studii Economice din Moldova
Ion Munteanu s-a născut la 26 noiembrie 1983.
Urmăriți-ne și pe Telegram!







