[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important9 Octombrie 2022 13:59

Omul săptămânii: Marian Lupu, Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova 

Omul acestei săptămâni este Marian Lupu, președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), or, în această săptămână a fost prezentat rezultatul „peer review” care demonstrează că autoritatea supremă de audit a întreprins activități în dezvoltarea practicilor pentru a răspunde așteptărilor standardelor internaționale de profil pentru a edifica o instituție independentă și credibilă, informează TRIBUNA. 

În contextul prezentării rezultatului, la 4 octombrie curent, Miloslav Kala, Președintele Organizației Europene a Instituțiilor Supreme de Audit (EUROSAI), a declarat: „Efectuarea evaluării internaționale „peer review” demonstrează că, Curtea de Conturi a Republicii Moldova face totul pentru a fi cea mai de încredere, profesionistă și relevantă instituție pentru țara sa”.

Marian Lupu, Președintele Curții de Conturi, a menționat că, concluziile și recomandările evaluări internaționale trasează prioritățile instituției supreme de audit pentru ajustarea activității la cerințele standardelor internaționale de profil, în contextul viitoarelor linii directoare pentru negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în special, ale Capitolului 32, care se referă inclusiv și la auditul public extern. „În următoarele luni, în baza recomandărilor evaluatorilor vor fi elaborate proiectele de amendamente la legislația din domeniu și prezentate Comisiei de control al finanțelor publice”, a concluzionat Președintele Curții de Conturi.

Totodată, la 5 octombrie curent, CCRM a organizat o masă rotundă privind rezultatele primei evaluări internaționale „peer review” a instituției supreme de audit din țară.

Marian Lupu a adus mulțumiri echipei de evaluatori pentru munca depusă și a spus că recomandările evaluării internaționale vor fi transpuse în acțiuni practice de implementare a obiectivelor strategice ale instituției. Președintele Curții a exprimat deschiderea instituției supreme de audit de a continua conlucrarea activă cu organizațiile profesionale și societatea civilă, precum și cooperarea eficientă cu partenerii de dezvoltare a Curții de Conturi.

TRIBUNA precizează: Marian Lupu s-a născut la data de 20 iunie 1966 în municipiul Bălți. A absolvit Școala nr. 1 din Chișinău (actualmente Liceul „Gheorghe Asachi”) (1983). Studiază apoi la Facultatea de Comerț și Economie a Universității de Stat din Moldova, unde a obținut diplomă cu mențiune (1987). Urmează apoi studii postuniversitare de aspirantură în perioada 1987-1991 la Academia Economică „A. Plehanov” din Moscova și la Universitatea de Stat din Moldova, în urma cărora obține titlul de doctor în economie în anul 1991. Din anul 1991 a activat în cadrul Departamentului de Relații Economice Externe din cadrul Ministerului Economiei, parcurgând calea de la specialist principal, apoi șef de direcție până la director al Departamentului de Relații Economice Externe (1997). Concomitent, în perioada 1992-2000, a fost director executiv al Programului TACIS – Moldova. Urmează cursuri de specializare în macroeconomie la Institutul Fondului Monetar Internațional din Washington (1994) și cursuri de comerț internațional la Institutul Organizației Mondiale a Comerțului din Geneva (1996). La 24 mai 2001, este numit, prin Hotărâre de Guvern, în funcția de viceministru al Economiei. La data de 5 august 2003, este numit, prin Decretul Președintelui Vladimir Voronin, în funcția de ministru al Economiei al Republicii Moldova. La 6 martie 2005 a fost ales deputat în Parlament pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. La 24 martie 2005 este ales în funcția de Președinte al Parlamentului Republicii Moldova. La 5 aprilie 2009 este ales din nou deputat pe lista PCRM. În luna iunie a aceluiaşi an părăseşte PCRM şi preia conducerea PD. Noul său partid accede în Parlament după alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 şi participă la crearea coaliţiei democratice de guvernare Alianţa pentru Integrare Europeană. După alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010, PDM, condus de Marian Lupu, obţine 15 mandate de deputat şi participă la crearea unei noi coaliţii de guvernare democratice. Marian Lupu este ales Preşedinte al Parlamentului, funcţie pe care o exercită până în primăvara anului 2013. De asemenea, până în martie 2012 exercită şi funcţia de Preşedinte interimar al Republicii Moldova. Marian Lupu a demisionat din funcția de Președinte al PD pe data de 10 decembrie 2016. Până în februarie 2019, a fost lider al fracţiunii parlamentare a PDM. Din februarie 2019 este Preşedinte al CCRM.

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...