Dumitru Robu va rămâne în continuare în fruntea Procuraturii Generale (PG), în calitate de procuror general interimar. Președintele Maia Sandu a anunțat că există o inițiată legislativă și va fi prelungită perioada pentru interimar, ca situație de excepție, informează TRIBUNA.
Maia Sandu a precizat că așa și nu a semnat decretul privind demiterea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general, după ce activitatea sa a fost catalogată nesatisfăcătoare, de către Comisia constituită de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).
„Eu aș vrea să văd întâi decizia instanței de judecată, chiar dacă sunt de acord cu constatările Comisiei. Știu că domnul Stoianoglo a atacat în instanță raportul Comisiei…”, a declarat ea în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.
Președintele, totodată, și-a exprimat speranța că procesul nu va fi tărăgănat.
„Totuși facem reforme, ar trebui ca judecătorii să se responsabilizeze…”, a spus oficialul.
Maia Sandu a precizat că există și opțiunea că va fi luată o decizie în favoarea lui Alexandr Stoianoglo.
„Sigur există și asemenea opțiune, mai greu este de justificat, dar așa cum judecătorii noștri nu prea justifică… Nu mă obligă legea, dar eu am decis să aștept”, a conchis politicianul.
Amintim că, Dumitru Robu a fost numit procuror general interimar la 6 octombrie 2021, fiind semnat un decret de către Președintele Maia Sandu.







